• în dosarul de solicitare a falimentului Rafo Onești figurează firme ca Interlink Energy SRL, Interlink Oversease Trading, Rafo Handelsges GmbH, Rafo Interlink, VGB Oil, Tender, Faber • relațiile de „rudenie” dintre firme sînt mai mult decît evidente • din corespondența purtată între societățile partenere rezultă că de fapt datoria Rafo către grupul de firme Interlink este de aproape 20 de milioane de dolari
Firma Interlink Oversease Corp Inc din Marea Britanie a depus la Tribunalul Bacău cerere de deschidere a procedurilor de faliment împotriva Rafo SA. Firma britanică pretinde că are de recuperat de la rafinăria lui Corneliu Iacobov o datorie de aproape nouă milioane de dolari care provine, conform documentelor depuse la dosar, din neplata a peste 55.000 de tone de țiței și produse catalitice. Primul termen de judecată s-a consumat cu cîteva zile în urmă, ședința la care părțile doar s-au salutat între ele, ostilitățile fiind lăsate pentru termenele viitoare.
Într-o cerere de deschidere a procedurii de faliment care măsoară aproape trei centimetri în grosime, partenerul englez al lui Rafo încearcă să dovedească că are de recuperat d ela rafinărie aproape nouă milioane de dolari. Cererea este însoțită de copii după documetele contractuale care s-au derulat între cele două părți aflate acum în litigiu. Printre acestea se numără scrisori între Rafo și Interlink Oversease Corp Inc., contracte, înregistrările de la arhiva electronică, scrisori între firmele intermediare între cele două partenere, precum și planuri de rambursare. În vraful de documente apar și nume ale unor firme doar vehiculate la nivel de zvon că ar avea legătură cu afacerile de la Rafo Onești. Ceea ce înainte era doar supoziție, acum este dovedit cu acte. Dacă pînă acum doar se zvonea despre o firmă din Germania, Rafo Handelsges GmbH, cu ocazia documentelor depuse la dosar de Interlink Oversease Corp Inc reiese clar că cele două firme derulează afaceri de zeci de milioane de dolari. Potrivit datelor de la Camera de Comerț din Viena, firma RAfO GmbH a fost înființată pe 20 noiembrie 2000, iar structura acționariatului este următoarea : Andrei Șerban (care participă la înființarea firmei cu 21.168 de euro), Toader Găureanu (care aduce și el un aport de 15.120 de euro), Corneliu Iacobov (a cărei participare este ceva mai mare, respectiv, 39.312 euro). Urmează apoi Gheorghe Chealfă (fratele lui Gelu Cheptănuș, un om de afaceri cunoscut în Onești), cu 6.048 de euro, Răzvan Liviu Temeșan (fostul director al Bancorex), cu 15.120 de euro, Marin Marin (fostul director al APAPS Bacău pe vreme privatizării Rafo) cu 15.120 de euro, Valentin Anastasiu, actualul director al Rafinăriei Dărmănești, cu 6.048 de euro, Bogdan Iuliu Dumitrescu (director general adjunct pe vremea cînd șef suprem la Rafo era Toader Găureanu) – 6.048 de euro, Costel Băncilă (unul dintre foștii directori de la M-Invest) – cu 6.048 de euro și, în fine, Ioan Teodor Cărămizaru (director general la Electrocarbon Slatina, firmă care a ajuns, destul de controversat, în proprietatea Rafinăriei Dărmănești cu ajutorul lui Cărămizaru) cu alte 6.048 de euro.
Ultima pe listă, este o persoană juridică, nimeni alta decît Rafo Onești, care contribuie cu cea mai mare sumă, 139.175 de euro. Conform datelor din registrul vienez, firma are doi angajați și are ca obiect de activitate comerțul și prelucrarea produselor petroliere. Președintele firmei este Solyom Levente, unul dintre mai vechii parteneri de afaceri ai lui Iacobov, prin intermediul căruia a obținut de la Bancorex prin firma AUST-ROM 95 SA din Tușnad, un împrumut de 470.000 de dolari. Banii au fost acordați firmei lui Solyom dupa ce Fondul Proprietății Private II Moldova, actual SIF Moldova, a girat rambursarea împrumutului prin semnătura lui Iacobov, care a angajat în acest fel instituția al cărei președinte era. Banii n-au mai fost niciodată înapoiați Bancorex-ului, care a și sucombat sub povara acestui gen de afaceri.
Rafo GmbH cumpără petrol, iar Rafo Onești îl plătește
Rafo GmbH apare într-un plan de rambursare întocmit pe 18 iulie 2003 între Rafo Onești și grupul de firme Interlik, pentru o datorie de 19.277.062 dolari. „Suma este compusă din 12.755.400 de dolari pentru țițeiul furnizat CIF Constanța și 6.521.622 datorați de Rafo GmbH pentru țițeiul furnizat pe cale terestră. Prin prezenta ne obligăm să respectăm planul de plată următor: pentru suma de 6.521.622 de dolari (care era datoria firmei vieneze n.r.) se vor furniza (de către Rafo Onești n.r.) produse petroliere pe cale maritimă în valoare de 4,4 milioane de dolari și păcură de alte 2,9 milioane de dolari. Pentru suma de 12.755.400 de dolari (datoria rafinăriei oneștene, n.r.) plata se dace la fel ca mai sus, plus un avans pentru produse catalitice și 1,5 milioane de dolari pentru motorina livrată pe cale terestră prin Rafo GmbH”, se arată în adresa trimisă de Rafo Onești.
De pe 25 august 2003, între cei doi parteneri au intervenit neclarități privind suma de plată. Printr-o adresă trimisă la Interlink, Toader Găureanu a contestat penalitățile calculate de firma britanică și a comunicat un alt model de calcul. „Referitor la facturile de penalități RAF/INT/02/31.07.2003 în valoare de 195.346 de dolari, RAF/INT/03/31.07.2003 în valoare de 26.188 de dolari și RAF/INT/ 04.31.07.2003 în valoare de 44.189 de dolari vă comunicăm că nu sîntem de acord cu sumele respective și vă anexăm modalitatea noastră de plată aferentă vaselor respective, cu rugămintea de a reface calculul acestor penalități. Diferențele provin din cumularea plăților efectuate de Rafo GmbH și Rafo Onești către Interlink”, se menționează în document.
La sfîrșitul lunii august 2003 deja în corespondența dintre cele două firme se vorbea despre garantarea datoriei cu bunuri, iar din luna octombrie, corespondența în numele firmei Rafo a fost preluată de Marian Iancu, în calitate de reprezentant în România al Faber Invest & Trade Inc. Misterul prin care Iancu, patronul unei firme în aparență total străină de cauză, a ajuns să poarte tratative în numele Rafo cu partenerii săi de afaceri este lămurit dacă spunem că administrarea rafinăriei oneștene de către V&V Trading Company a fost negociată de firma Faber. Numai că Marian Iancu, în calitate de președinte al unai alte societăți importante, VGB Oil, mai este și unul dintre principalii beneficiari a unui contract prin care Rafo girează tot patrimoniul său prezent și viitor. Așa că a avut tot interesul ca firma Interlink să nu pună mîna pe bani și a cerut cu insistență de la partenerii Rafo trimiterea unor specialiști financiari pentru recalcularea datoriei. Refuzul celor de la Interlink s-a soldat cu cererea de declanșare a procedurii falimentului împotriva Rafo.
Alte firme, cam aceeași parteneri de afaceri
În documentele depuse la dosar de Interlink Overease Corp Inc
apare o adevărată încrengătură de firme. Dan Tatoiu reprezenta la un moment dat în România firma Interlink Oversease Corp Inc, dar și Interlinc Oversease Trading și Interlink Energy. La această din urmă firmă, Tatoiu apare cu 50 la suta dintre acțiuni, iar Interlink Oversease, cu cealaltă jumătate. Așa că Tatoiu cunoștea afacerile din ambele tabere, pentru că firma Interlink Energy era cea care se ocupa de vînzarea produselor petroliere ale lui Rafo pe piața internă. Cel puțin așa rezultă din clauzele contractuale dintre Interlink Oversease Corp Inc și Rafo Onești. Conform înțelegerii, plata țițeiului livrat de Rafo se efectua în două tranșe: 25 la sută avans înainte de sosirea petrolului în portul Constanța, iar 75 la sută, în 30 de zile de la data descărcării în port. „60 la sută din plată urmează să fie achitată prin livrarea către Interlink de motorină pe CFR sau vapor. Restul de aproximativ 40 la sută din valoarea facturii urmează să fie achitat din veniturile rezultate în urma vînzării de produse petroliere ce urmează a fi livrate de Rafo Onești către Interlink Energy SRL (reprezentată de Dan Tatoiu n.r.) în vederea vînzării pe piața românească, aceste venituri urmînd a fi depozitate într-un cont din care vor fi remise automat în contul firmei noastre din deschis la Fortis Bank în Amsterdam”, se specifica în clauzele contractuale. Țițeiul era adus în România din localitatea ucrainiană Nadvornaya, cu vapoarele pînă în portul Constanța, și de aici ajungeau la Rafo Onești. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns