Băcăuanii aflați în căutarea unui loc de muncă și care au posibilitatea de a urma cursuri gratuite de formare profesională organizate de stat par a fi interesați în primul rînd de operarea pe calculator. Astfel, dintre cele 343 de persoane care frecventează în acest moment cursurile Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), 103 s-au înscris la acela de introducere, validare și prelucrare a datelor PC. Alături de ei, 57 își doresc o diplomă în zidărie, 53 în ospătărie și 42 în frizerie. Alte cursuri aflate în derulare în cadrul Centrului de Formare Profesională al agenției oferă calificare pentru meseriile de dulgher, operator confecționer industrial, instalator, lucrător în comerț și tîmplar. „Ne propunem să încadrăm în muncă măcar jumătate dintre absolvenții de curs. Programul din acest an presupune școlarizarea a circa 1000 de șomeri normali, la care se adaugă 10 absolvenți, 50 de deținuți, 35 de tineri care-au terminat cu armata, 190 persoane din mediul rural, 35 de persoane care și-au terminat concediul de creșterea copilului, precum și 300 salariați cuprinși la curs în scopul prevenirii șomajului”, a precizat purtătorul de cuvînt AJOFM, Claudiu Boangiu. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.