Șomerii de la sate vor să învețe să lucreze pe calculator

Redacția Ziarul de Bacău

Numeroși băcăuani fără loc de muncă din zonele rurale se arată interesați de cursurile de operatori PC oferite gratuit de Forțele de Muncă. „Prin modificările aduse în vară Legii asigurărilor de șomaj, au apărut noi categorii ale populației care beneficiază de cursuri gratuite prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). E vorba de cei care desfășoară activități în mediul rural și n-au venituri lunare, sau ele sînt mai mici decît ajutorul de șomaj. De asemeni, cei care și-au reluat activitatea după încheierea concediului maternal sau a stagiului militar, precum și aceia care revin la serviciu după o pensionare pentru invaliditate ori mai au de executat cel mult nouă luni de închisoare pot beneficia de cursurile făcute de noi”, a explicat Claudiu Boangiu, purtătorul de cuvînt al AJOFM. Potrivit spuselor sale, deja s-au înscris la astfel de cursuri circa 335 de persoane, dintre care 319 proveni de la sate. „Mulți urmează deja cursurile pentru ospătari, operatori PC, confecționeri, instalatori sau diverse meserii din construcții”, a mai spus reprezentantul Forțelor de Muncă. Cît despre alte categorii care se pot înscrie gratuit la Centrul pentru Formare Profesională din cadrul AJOFM, și-au mai arătat interesul persoane revenite la muncă după concediul maternal și chiar vreo 15 deținuți de la Penitenciarul din Bacău. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.