Soneria-minune – nu poate fi auzită de părinți sau profesori

Administrator

Lansarea pe piață a unei sonerii ce poate fi auzită de copii, dar nu și de adulți, a inflamat puternic spiritele în Marea Britanie și SUA. Telefoanele mobile, care trebuie oprite în timpul orei, pot fi acum lăsate deschise pentru că profesorii nu pot auzi cînd acestea sună.

Soneria provine de la o invenție sub numele de Mosquito (țînțar), dezvoltată anul trecut de o companie galeză de securitate. Aceasta dorea să împiedice copiii să facă desene grafitti pe zidurile unei clădiri. Compania a scos pe piață un aparat ultrasonic, bazat pe o frecvența de 17 kiloherți, iar destinația finală au fost proprietarii de magazine care doreau să-i îndepărteze pe tinerii „artiști” din fața magazinelor lor, fără ca acest lucru să-i afecteze pe adulți. Conform HotNews.ro, odată cu înaintarea în vîrstă, urechea umană își pierde din capacitatea de a recepționa sunetele de o frecvență înaltă. Astfel, gama cea mai utilizată este cea de la 200 la 8.000 de herți, iar pentru cei mai mulți, abilitatea de a auzi sunete începe să se deterioreze pe la 30-40 de ani. Datorită acestui fapt, sunetele de peste 17.000 de herți pot fi auzite doar de tineri. Totuși, există persoane care pot auzi aceste sunete și la vîrste mai înaintate, dar acestea reprezintă excepțiile.

Cînd nu mai auzi țînțarii, e semn că ai îmbătrînit

Sunetul produs de un țînțar nu mai poate fi auzit după o anumită vîrstă. Aceasta a fost baza invenției lansate de Compound Security, compania producătoare a sunetului care imită țîntarul. Ziarele din Marea Britanie scriu că sunetul a fost preluat de tinerii școlari din Țara Galilor și pus ca sonerie pe telefoanele mobile. Practic, această invenție, ce se dorea a fi o armă împotriva tinerilor, brusc a devenit un atu pentru aceștia în lupta împotriva adulților. Majoritatea tinerilor au decis să folosească noua sonerie pentru a fi atenționați cînd primesc un mesaj în timpul orelor. în perioada cursurilor, telefoanele mobile trebuie să fie închise, dar instalarea unei sonerii care nu poate fi auzită de profesori este considerată una dintre cele mai „cool” invenții de către școlarii din Țara Galilor.

Firma vinde sunetul ca rington

Publicațiile din Marea Britanie și SUA au constatat că mulți tineri au folosit Mosquito, dar unii dintre ei au avut surpriza să observe că există profesori care pot auzi soneria telefonului lor mobil.
Compania producatoare nu s-a ales cu nici un profit de pe urma rington-ului, întrucît aceasta a ajuns pe piață ca efect al unei piraterii. Autorii au renunțat din start să lupte împotriva acestui fenomen, dar au decis că pot culege și ei din roadele neașteptatului succes al soneriei. Astfel, inventatorul acesteia, Howard Stapleton, împreună cu firma Compound Security, a hotărît să scoată pe piață, la vînzare, o nouă sonerie bazată pe același principiu, dar care avea menționat “ringtonul autentic Mosquito”.i sonerii care nu poate fi auzită de profesori este considerată una dintre cele mai „cool” invenții de către școlarii din Ț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.