Soția, o ființă aleasă

Cînd vine vorba despre iubire, despre soție, Mihai nu vorbește prea mult. Din toate cele spuse de el am înțeles că „în perioada 1981-1982, am pictat o biserică în satul natal al soției și de acolo se leagă toate”. Însă, dincolo de început, Mihai este conștient de dăruirea de sine de care Floarea a dat și dă dovadă trăind lîngă un artist. „Este foarte greu pentru o soție de artist să înțeleagă. Ea este supusă la tot felul de sacrificii. Nu de puține ori am lăsat-o singură, pentru că am avut probleme de rezolvat. Într-un an, a stat singură două luni, cu copilul mic, eu fiind plecat la București pentru amenajarea unei expoziții”. După toți acești anii care s-au scurs pînă azi, Mihai este ferm convins că „sînt foarte puține persoane care pot să înțeleagă condiția artistului. O femeie care trăiește lîngă un asemenea om este o ființă aleasă. Are o doză de sacrificiu pe care și-o asumă într-un chip uimitor. Nu știu cîți ar fi în stare de așa ceva”, crede el. Rod al iubirii, Ștefan și Răzvan, cei doi copiii ai familiei Chiuaru, sînt elevi la Liceul de Artă din Bacău. Toată ziua plecat, Mihai regretă că „nu am prea mult timp să-mi petrec alături de ei. Sper că de acum încolo”. Mai ales că, fiind o altă generație, „crescînd mai mari mă voi putea înțelege mai bine cu ei.”

Bacăul – un oraș haotic

Orașul în care a trăit și a creat timp de 20 de ani nu este pentru Mihai un oraș frumos. „Din păcate, Bacăul, din punct de vedere urban, este un oraș haotic. Nu are piață publică, are puține monumente, iar vechile străzi au fost distruse”. Sentimentul artistului este că orașul a fost prost conceput de la bun început. „Ar fi fost bine să fie construit nu de-a lungul Bistriței, ci spre Măgura. Era cu totul altceva”. Însă ce îl deranjează cel mai tare este faptul că persoane autorizate, care se ocupă de oraș, deși au vizitat Occidentul, nu au învățat nimic „despre modul cum se integrează o clădire veche sau cum se face un trotuar”.

Cît despre aura conferită urbei prin numele poetului George Bacovia, Mihai este de părere că „tocmai casa memorială, care ar fi trebuit să fie un simbol al orașului, este agresată de casele din jur, și e păcat”.Sub aspect arhitectonic, marea „nenorocire a noastră e că nu sîntem în stare să gîndim orașe pe parcursul a sute de ani”. (Constantin GHERASIM)