Lucrătorii Serviciului Transporturi Feroviare Bacău aflați ieri în patrulare în Gara Bacău au observat doi indivizi care aveau un bagaj voluminos și care, în momentul în care au fost luați la întrebări, nu au putut explica polițiștilor ce căutau acolo. După ce i-au condus la sediu și i-au identificat ca fiind Vasile Purcaru, de 22 de ani, din Oituz, și Mihai Gavril, de 19 ani, din Zănești-Neamț, polițiștii au verificat conținutul bagajului. Surpriza a fost în momentul în care cei doi au început să scoată din geantă obiecte de cult, un amplificator, mai multe CD-uri cu muzică bisericească și alte bunuri, a căror valoare a fost estimată la 20 de milioane de lei. În timpul anchetei, cei doi au recunoscut că în urmă cu o noapte au spart biserica din Zănești, de unde au furat toate aceste bunuri. Purcaru și Gavril au fost predați ieri după amiaza polițiștilor din Zănești, care îi vor cerceta pentru furt calificat. (Fl. C.)
Lasă un răspuns