Doi spărgători de mașini au fost prinși cu bunurile furate asupra lor. Probabil că ei ar fi reușit să treacă neobservați, dacă atunci cînd au dat întîmplător cu ochii de polițiști nu ar fi luat-o la fugă. Minorul Neculai R. și amicul său, Costel Diaconu, își petreceau nopțile prin parcările Bacăului și furau din mașini. La fel au făcut și într-una din nopțile trecute, cînd au sustras bunuri din două autoturisme, pe care le-au deschis cu ajutorul unor chei potrivite. Cei doi tineri au fost reținuți după ce și-au terminat „treaba”, cînd se îndreptau spre casă, cu geanta plină. Neculai R. și Diaconu Costel se aflau pe strada Ștefan cel Mare. La un moment dat, ei au observat o patrulă. Speriați de prezența oamenilor legii, ei au început să fugă, fapt care a atras atenția. După o scurtă urmărire, Neculai R. a fost prins. în bagajul lui au fost găsite diverse obiecte, printre care mai multe cuțite, spray-uri și o legătură de chei de Dacia. Valoarea bunurilor depășea nouă milioane de lei. Deși au reușit să pună mîna pe unul dintre infractori, polițiștii nu au putut să-l prindă și pe al doilea. El este căutat în continuare. De pe urma „aventrurii” sale, Neculai R. s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.