Spectacol fotbalistic

Administrator

Gr. Școlar „Grigore Antipa” – FCM Bacău 2-4

Pare-se că liceenii au avut mînă bună, de vreme ce, de cîteva etape, FCM Bacău n-a cunoscut înfrîngerea. Ba mai mult, a și înscris multe goluri în partidele disputate pe teren propriu, după ce, în tur, „galben-albaștrii” obțineau trei puncte, dar după victorii la limită. Ieri, pe terenul Grupului Școlar „Grigore Antipa”, FCM Bacău a făcut spectacol. Un spectacol agreat de toți cei prezenți la amicalul cu liceenii. La acest show și-au adus contribuția și puștii de la „Antipa” care, bine organizați în teren de profesorul Ciofu, au pus reale probleme „profesioniștilor”. Pînă să înceapă jocul, la care au asistat peste 100 de liceeni, cocoțați chiar și pe geamurile de la internat, fetele au încălzit atmosfera. A urmat prezentarea echipelor. Stația le-a dat de furcă organizatorilor, însă Cornel Cepariu, ofițerul de presă al FCM-ului, i-a scos pe aceștia din impas. A luat locul „porta – vocei”, întinzîndu-și la maxim corzile vocale. Pe teren începuse meciul. Ghioc, puștiul legitimat la Aerostar, a amenințat pentru prima oară poarta lui Ignătescu. Cîteva momente mai tîrziu, același liceean a deschis scorul după o frumoasă execuție. Dornescu a egalat repede: 1-1. Deși „matematician” la catedră, profesorul Ciofu a dovedit că stăpînește și balonul rotund. Ba chiar a dovedit și faptul că e un bun organizator. Cristi Popovici a pierdut o minge la mijlocul terenului, balonul a ajuns la Cochior, care a trimis în poartă, pe sub picioarele lui Ignătescu: 2-1. în ultimle secvențe ale reprizei întîi, Tănasă i-a pasat lui Muntianu, care a egalat: 2-2. Mitanul doi a debutat cu un moment vesel. Arbitrul Vasile Ferică a oprit jocul, s-a îndreptat către antrenorul-jucător Cristi Popovici și i-a arătat cartonașul galben. Mirat, tehnicianul băcăuan a părăsit imediat terenul de joc și a aflat că primise „galben” pentru că a intrat în teren cu verigheta. Partida a continuat, Muntianu înscriind din nou, aducîndu-i pe „galben-albaștrii” în avantaj: 2-3. în final, Cojocaru a stabilit scorul final: 2-4. FCM Bacău cîștigă și așteaptă cu interes următorul joc, cel din campionat. Gr. Școlar „Grigore Antipa”: Ciofu, Ghioc, Cochior, Senteș, Bogdan, Pătrău, Iacob, Pitica, Pichiu, Rotaru, Cobzaru. FCM Bacău: Ignătescu, Tănasă, Dornescu, Cojocaru, Spiridon, Muntianu, Dobîrceanu, Popovici, Gireadă. Arbitru: Vasile Ferică.
(Cristi SAVA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.