Locuitorii de pe Valea Trotușului ar putea bea apă mai curată, dacă strategia „Programului Operațional Sectorial de Mediu”, elaborat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (MMGA), va trece de pe hîrtie în realitate. Strategia prevede ca, pînă în anul 2015, să se asigure epurarea suficientă a apelor uzate pentru peste 200 de aglomerări mai mari de zece mii de locuitori, reprezentînd 60 la sută din încărcătura biodegradabilă. în plus, se va asigura o calitate corespunzătoare a apei potabile în toate localitățile. De asemenea, MMGA va pregăti o aplicație de finanțare, din fonduri europene, luînd în considerare nevoile de investiții din județul Bacău. în cadrul programului ar urma să se constituie „Asociația de Dezvoltare a Bazinului Hidrografic Trotușul”. Se preconizează ca asociația să cuprindă 38 de localități din zona Văii Trotușului. Printre acestea s-ar număra municipiile Onești și Moinești, orașele Comănești, Dărmănești, Tîrgu-Ocna, plus 33 de comune. Deciziile pentru asociere depind de consiliile locale ale localităților. în caz favorabil, acestea vor da undă verde firmei franceze „Beture Cerec” să realizeze studiul de fezabilitate pentru zona bazinului Trotuș.
Printre primele consilii locale care și-au dat adeziunea de a intra în componența „Asociației de Dezvoltare a Bazinului Hidrografic Trotușul” se numără și cel al municipiului Moinești. Odată cu asocierea, a fost aprobată și taxa anuală ca membru al asociației. Aceasta este de 0,1 lei noi per locuitor, ceea ce, raportat la cei 24 de mii de moineșteni, înseamnă plata de către primărie a sumei de 2.400 lei noi anual. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.