Cum era de așteptat, Spitalul Județean de Urgență (SJU) are cea mai mare sumă de achitat la furnizori. Pînă la 31 mai, el a acumulat o datorie de 74 miliarde lei, din care zece miliarde lei sînt restanțe ce depășesc limita legală de plată, de 180 de zile. Cea mai mare parte din datorie o reprezintă facturi la medicamente. Spitalul Municipal Onești are de dat aproximativ 15 miliarde lei, dar care se încadrează în termen. Cu excepția Spitalului Municipal Moinești, care este cu plata la zi, toate celelalte au între 430 milioane lei și 2,9 miliarde lei de achitat la furnizori, însă, fără a depăși data scadentă.
Reprezentantul Uniunii Județene a „Sanitas” consideră că spitalele sînt subfinanțate. „Sistemul sanitar băcăuan este mai prost finanțat decît restul județelor din țară”. în replică, doctorul Maria Tioc, președintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău declară: „La ora actuală, județul Bacău cheltuie mai mult decît colectează la fondul național unic de asigurări de sănătate. Și în 2005 s-a întîmplat la fel. Am adunat la fond 1.500 miliarde lei și am consumat 1.700 miliarde lei. Și, totuși, noi am cumpărat absolut toate serviciile contractate cu spitalele. Noi trebuie să dimensionăm serviciile medicale după nivelul bugetului asigurărilor de sănătate. El nu poate duce în spate decît un anumit pachet de servicii”.
Directori de spitale care acuză consiliile locale
Conducerile unor spitale arată cu degetul și spre consiliile locale, criticîndu-le că nu-i sprijină nici măcar pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu utilitățile și întreținerea. „De la Consiliul Local au fost alocate doar 20 milioane lei pentru o rampă”, susține doctorița Melania Vîlvă, managerul interimar al Spitalului Orășenesc Comănești. Și la Spitalul Buhuși contribuția consiliului local este aproape inexistentă. „Ne descurcăm numai cu banii de la Casa de Sănătate. De la consiliul local nu avem sprijin financiar. Nici nu știm cît a aprobat ca să ne dea. Ne-au ajutat doar cu mînă de lucru. Către sfîrșitul anului trebuie să închidem incineratorul și avem nevoie de un spațiu amenajat corespunzător în care să depozităm deșeurile pînă vine firma cu care avem contract, pentru a le ridica”, afirmă doctorița Elena Mazilu, managerul interimar al Spitalului Orășenesc Buhuși. La Spitalul Municipal Onești, lucrurile stau ceva mai bine. Dar conducerea acestuia este nemulțumită că suma nu este echilibrată pe capitole de cheltuieli. „Avem promisiune de 15 miliarde lei de la consiliul local, dintre care 13 miliarde pentru reparații și doar două miliarde pentru utilități. Or, pentru acestea sînt necesare sume mai mari ca să le acoperim”, afirmă doctorul Mihail Andronic, managerul spitalului.
Buget mai mic decît anul trecut
Nevoile de fonduri ale spitalelor în ultimul trimestru din acest an, deocamdată, vor fi acoperite numai în parte din bugetul asigurărilor de sănătate. Chiar dacă suma alocată lor a fost suplimentată cu 55 miliarde lei, astfel că acum este de 867 miliarde de lei, acești bani sînt tot sub nivelul finanțării de anul trecut, cînd s-au cheltuit 910 miliarde lei. în 2006, 204,6 miliarde lei au fost virate spitalelor în primul trimestru, iar cîte 225,4 miliarde lei vor fi rezervate următoarelor două trimestre, astfel că pentru ultimul vor fi 211,6 miliarde lei. Cele 55 miliarde lei nu au fost împărțite încă pe spitale. Dar din cele 812 miliarde de lei, bugetul inițial, este cert că 373 miliarde vor reveni Spitalului Județean de Urgență, 129 miliarde-Spitalului Onești, 79,9 miliarde lei – Spitalului Moinești, 49,2 miliarde – Spitalului de Pediatrie, 43,5 miliarde – Spitalului Buhuși, 41,8 miliarde – Spitalului Comănești, 40 miliarde – Spitalului TBC, și 36,9 miliarde – Spitalului „Polimed” Podu Turcului. Dacă luăm exemplul doar al SJU și al Spitalului de Pediatrie, anul trecut, primul a beneficiat de 470 miliarde lei, iar cel de-al doilea, de 59,2 miliarde lei. „Sumele sînt aproape aceleași ca anul trecut, dar între timp au fost mai multe creșteri salariale pe care va trebui să le acordăm. Prin urmare, ne va rămîne o sumă mai mică decît în 2005 pentru celelalte cheltuieli”, a declarat doctorul Spiridon Veringă, managerul interimar al Spitalului de Pediatrie. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.