Spitalele nu vor să renunțe la medicii pensionabili

Administrator

în ciuda protestelor vehemente ale reprezentanților lumii medicale, Ministerul Sănătății nu a revenit asupra deciziei de a-i scoate la pensie pe toți doctorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii. Dar, deși conducerea ministerului rămîne ferm pe poziție, spitalele nu se grăbesc să se conformeze. în județul Bacău, doar Spitalul Municipal Onești și Spitalul Orășenesc Buhuși au înaintat Autorității de Sănătate Publică (fosta Direcție de Sănătate Publică) lista cu numele medicilor care au vîrsta de pensionare și vechimea integrală în muncă, deși termenul limită era ziua de marți, 6 iunie. Cei mai mulți, respectiv cinci medici, vor ieși la pensie de la spitalul oneștean. Aici vor fi pensionați un ginecolog, un chirurg, un cardiolog, un radiolog și un internist. Alți patru vor fi menținuți pe post, chiar dacă au atins vîrsta și vechimea prevăzute de lege, deoarece în specialitățile lor este deficit de medici. Conform Legii 19/2000, pentru femei, vîrsta standard de pensionare este, în prezent, de 57 de ani și 10 luni, iar stagiul complet de cotizare (vechimea) de 25 de ani și 10 luni. Pentru bărbați, vîrsta este de 62 de ani și 10 luni iar vechimea, de 30 de ani și 10 luni. Pe bună dreptate, medicii susțin că la o asemenea vîrstă sînt în deplinătatea forțelor și au ajuns la vîrful competenței profesionale, astfel că, prin menținerea lor în activitate, sistemul sanitar și bolnavii nu au decît de cîștigat. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.