Personalul de la spitalul din Moinești nu a fost lipsit, nici în Sfintele zile de Paște, de cazurile în care s-a acordat asistență medicală unor persoane ce au suferit agresiuni fizice. Din totalul de 84 de pacienți consemnați în registrul Secției de Urgențe în primele două zile de Paște, 14 persoane au avut nevoie de îngrijiri după ce au fost bătute. În noaptea de Înviere, o altercație violentă între două grupuri de țigani din Dărmănești s-a soldat cu mai multe victime. Dintre acestea, Elena Stănescu, de 34 de ani, și Vasile Stănescu, de 41 de ani, au suferit traumatisme grave ce au impus internarea la Secția de Chirurgie. Alte trei situații de același gen i-au avut ca protagoniști pe Cătălin Adam, de 24 de ani, din comuna Pîrjol, pe Adrian Sîrbu, de 22 de ani, din Comănești, și pe Valentina Baciu, de 43 de ani, din comuna Dămienești. Toți trei, diagnosticați cu traumatisme și leziuni au fost internați, ca urmare a stării critice de sănătate în care se aflau, la Secția de Terapie Intensivă. (Mihai VIERIU)
Spitalul Moinești, asaltat de bătuți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.