Spor pentru praf de cretă

Administrator

Personalul din învățămîntul băcăuan va primi sporuri salariale

Comisia paritară a Inspectoratului Școlar Județean Bacău a aprobat ieri, în baza legilor, acordarea de sporuri salariale personalului didactic și nedidactic din învățămîntul preuniversitar băcăuan. ISJ Bacău a hotărît, potrivit Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, acordarea unui spor de de 10 la sută, calculat la salariul de bază, personalului nedidactic – îngrijitorii – care lucrează în unitățile de învățămînt cu un singur schimb, și un spor de 15 la sută celor din unitățile cu două schimburi (inclusiv grădinițele cu program prelungit). S-a hotărît, de asemenea, acordarea unui spor de 15 la sută pentru îngrijitorii din unitățile de învățămînt unde încălzirea se face pe bază de lemne sau cărbune și a unui spor de 10 la sută personalului desemnat prin decizie pentru gestionarea arhivei unităților de învățămînt cu personalitate juridică, potrivit art. 8 din H.G. nr. 281/1993. Comisia paritară, formată din reprezentanți ai ISJ și ai Federației Sindicatului LIber din învățămînt Bacău, a mai decis acordarea unor sporuri cadrelor didactice care lucrează în condiții speciale. Se vor acorda și sporuri specifice, între care 5 la sută pentru folosirea cretei. „Pentru personalul nedidactic, sporurile se aplică de la 1 iunie 2007, iar pentru personalul didactic, începînd cu prima zi din prima lună ulterioară înregistrării expertizei de către angajator”, a declarat Manole Gheorghe Chiriac, liderul FSLI Bacău. Directorii răspund de aplicarea și respectarea acestor hotărîri. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.