Mai multi luptatori de la Clubul Sportiv Scolar (CSS) Onesti si Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti au participat la cea de-a IX-a editie a “Memorialului Marton Lorincz”, care a fost organizat de Federatia Maghiara de Lupte Libere si care s-a desfasurat la Corund, in judetul Harghita, la sfirsitul saptaminii trecute. Au participat peste 340 de concurenti, din Ungaria si din judetele Mures, Harghita, Covasna, Brasov, Alba si altele, iar CSS si CS Municipal Onesti au fost singurele cluburi din regiunea Moldovei. Onesteni au reusit sa obtina patru Locuri I, prin Adelin Coman (categoria 38 de kilograme), Alexandru Bacalu (42 kg), Mihai Prinicheriu (47 kg) si Cosmin Coman (46 kg), trei Locuri II, prin Claudiu Anghelescu (34 kg), Claudiu Hughineata (38 kg) si Alina Leonte (67 kg), si patru Locuri III, prin Florin Pintilie (32 kg), Emilian Bucur (51 kg), Andrei Pantiru (76 kg) si Alina Leonte (59 kg). Sportivii de la CSS – CS Municipal Onesti au fost pregatiti de profesorul-antrenor Alexandru Simon si de antrenorii Mirela Miron si Valentin Dobre. “A fost o competitie foarte puternica, in care au fost prezenti concurenti valorosi, printre care s-au numarat si mai multi campioni ai Ungariei – ne-a precizat profesorul-antrenor Alexandru Simon, de la CSS Onesti. Competitia s-a desfasurat la un nivel valoric foarte ridicat si a reprezentat un bun prilej de verificare pentru sportivii nostri, in vederea participarii la celelalte campionate si concursuri care se vor desfasura anul acesta”. Urmatoarea competitie de lupte la care vor participa sportivii onesteni este etapa de la Risnov a “Cupei Prietenia”, care se va desfasura peste doua saptamini.
George MARTIN
jk a zis
ggggggggggg