Chiar dacă în zilele noastre sînt o mulțime de activități pe care le putem efectua în propria casă, din ce în ce mai mulți tineri aleg să își petreacă timpul liber în aer liber. într-un fel sau altul, acest mod de a te relaxa este sport. Pînă si plimbările în parc sau prin oraș fac mult mai bine organismului decît statul în fața televizorului sau calculatorului. Tinerii sub 14 ani cam asta fac. Se uită la televizor foarte mult, sau se joacă pe calculator, ori stau de vorbă pe messenger. Cei care au trecut de această vîrstă și au deja 15, 16, 17 ani preferă să iasă cu rolele sau cu prietenii la plimbare. Este și un număr mare de tineri care merg la sală și fac fitness sau aerobic. Unii aleg să facă acest lucru pentru că vor să își mențină condiția fizică, și e foarte bine pentru că astfel își apără și sănătatea chiar dacă poate nu e ăsta scopul lor principal.
Sînt și tineri care practică sporturi în mod regulat doar din simplă plăcere, sporturi precum volei, baschet, fotbal, atletism, handbal sau tenis. Deși nu o fac pentru a obține performanțe, mișcarea constantă și antrenamentul fizic îi mențin în formă.
Tinerii din Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, cărora le place fotbalul au avut de curînd un meci amical cu F.C.M Bacău. Cei din urmă au căștigat cu 10 la 5, fiind indiscutabil mai buni. Experiența și-a spus cuvîntul, însă echipa liceenilor a luptat și s-a distrat în același timp.
Cum se face că acei adolescenți care își petrec mai tot timpul în casă sînt mai stresați decat cei care ies foarte mult? Ar trebui să se țină seama de sfatul medicilor și al psihologilor și părinții ar trebui să își îndemne copii să practice cît mai multe activități în natură. Poate că preferă să își vadă copiii în casă, să îi știe în siguranță, însă nu e sănătos, ba chiar este foarte dăunător pentru copii. (Alexandra CICEU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.