Cei peste 11.000 de elevi de clasa a VIII-a vor susține astăzi, cu începere de la ora 10,00, simularea probei de istorie sau geografie a examenului de capacitate. Subiectele au fost formulate de Serviciul Național de Evaluare și Examinare și, în cazul geografiei, vor conține un element de noutate: suportul catografic. Altfel spus, un punct al subiectului va avea la bază o hartă. Prezent la Bacău în urmă cu aproximativ două săptămîni, profesorul Octavian Mîndruț, inspector general de specialitate în cadrul Ministerului Educației, spunea că „subiectele cu suport cartografic trebuiau introduse încă de anul trecut, dar s-a renunțat la ele în ultimul moment, din cauza lipsei posibilităților de multiplicare anunțate de unele județe”. Amînate un an, acestea își vor face apariția acum, dar existența lor va fi una extrem de efemeră, în condițiile în care MEC s-a arătat extrem de decis să renunțe, din toamnă, la examenul de capacitate. Amintim că, la sfîrșitul săptămînii viitoare, se va derula simularea probei de matematică, pentru ca pretestarea la limba și literatura română să aibă loc vineri, 28 martie. (E.C.)
Lasă un răspuns