Ieri, la Bucuresti, in prezenta unor demnitari din cadrul Guvernului Romaniei, s-a semnat memorandumul de privatizare a Sucursalei Electrocentrale (SE) Borzesti, document incheiat cu firma belgiana Electrabel, cistigatoarea licitatiei. Electrabel va derula investitii, la Onesti, de aproape o jumatate de miliard de euro, in special prin construirea unei noi centrale la SE Borzesti, dar si prin modernizarea actualelor grupuri energetice. Semnarea memorandumului a fost primita cu mare bucurie la Onesti, mai ales in rindurile liberalilor, care au ca prioritate tocmai atragerea unor investitori de calibru. „Acest moment marcheaza faptul ca la Onesti s-a sfirsit perioada privatizarilor politice – a apreciat consilierul PNL Gelu Nicolcea. Este un semnal bun si pentru altii, pentru a investi in aceasta zona. Atragerea unui investitor de calibrul firmei Electrabel nu ar fi fost posibila fara sprijinul deosebit acordat de ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, de domnul Ioan Aron Popa, in calitatea pe care a avut-o, de senator, si, nu in ultimul rind, de noua conducere de la SE Borzesti, in frunte cu domnul director Marcel Iordache, care a facut parte din comisia de negociere”. Privatizarea SE Borzesti va fi facuta in sistem de parteneriat public-privat, in sensul ca Electrabel nu cumpara actualele capacitati energetice de la SE Borzesti, ci va construi altele, noi, dar le va moderniza si pe cele vechi. Un mare beneficiu pentru onesteni il reprezinta noile locuri de munca ce urmeaza sa fie infiintate.
Lasă un răspuns