Statul finanțează cu 90.000 euro creșterea competitivității produselor

Administrator

Ministerul Economiei și Comerțului a lansat Programul de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pentru creșterea competitivității produselor industriale. Se au în vedere aplicarea și certificarea sistemelor de management al calității și/sau a sistemelor de management de mediu, implementarea și certificarea sistemelor de management al sănătății și siguranței ocupaționale, sistemelor de management pentru responsabilitate socială și igiena alimentară și/sau a sistemelor de management al securității informației, dar și dotarea și/sau amenajarea laboratoarelor de testare și etalonare, precum și acreditarea acestora, după caz (în România, organismul național de acreditare este RENAR).

Finanțarea se acordă pentru certificarea produselor și/sau obținerea etichetei ecologice pentru produse, pentru executarea de modele experimentale, prototipuri, asimilări de noi tehnologii care se realizează de agenții economici pe baza rezultatelor unităților de cercetare-dezvoltare românești sau pentru efectuarea de analize de evaluare comparativă pentru activități din industria prelucrătoare în vederea realizării planurilor de restructurare-dezvoltare-viabilizare, a căror aplicare va fi monitorizată. De asemenea, se finanțează organizarea și amenajarea în incinta beneficiarilor de expoziții și/sau standuri de prezentare și promovare a produselor industriale și înregistrarea și protejarea pe piața externă a mărcilor, desenelor și modelelor industriale românești.

Condiții de finanțare

Finanțarea proiectelor în acest Program se face 50% de la bugetul de stat din cheltuielile efectuate de beneficiari și 50% cofinanțare din surse proprii ale beneficiarilor, pentru tipurile de proiecte care se încadrează în activitățile prezentate, respectiv aplicarea și certificarea sistemelor de management al calității și efectuarea de analize de evaluare comparativă pentru activități din industria prelucrătoare. De asemenea, 30% vin de la bugetul de stat din cheltuielile efectuate de beneficiari și 70% cofinanțare din surse proprii ale beneficiarilor, pentru tipurile de proiecte care se încadrează în organizarea și amenajarea în incinta beneficiarilor de expoziții și/sau standuri de prezentare și promovare. La fel, 45% vin de la bugetul de stat din cheltuielile efectuate de beneficiari și 55% cofinanțare din surse proprii ale beneficiarilor, pentru tipurile de proiecte care se încadrează în activitatea „înregistrarea și protejarea pe piața externă a mărcilor”. Suma maximă totală acordată unui beneficiar este de 90.000 de euro, pentru un interval de pînă la trei ani. Suma minimă alocată de la bugetul de stat pentru un proiect este 5.000 de euro. Termenul etapelor este sfîrșitul fiecărui trimestru, cu excepția ultimului trimestru, cînd ultimul termen al etapelor pentru anul 2005 este 31 octombrie. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.