Agenția Națională de Consultanță Agricolă (ANCA) a selectat opt județe pilot ca centre pentru promovarea cooperativelor agricole. Acestea sînt județele Iași, Galați, Prahova, Ilfov, Mehedinți, Arad, Alba și Satu Mare. Crearea de cooperative agricole va fi reglementată curînd prin lege, după ce un proiect de act normativ va fi promulgat. Acest proiect a trecut recent de votul senatorilor. între timp, ANCA a și început instruirea consultanților săi pe această temă, iar ei vor fi primii care vor contribui la lămurirea factorilor care vor crea primele cooperative agricole. O instruire de acest gen a avut loc săptămîna trecută la Piatra Neamț pentru județe din Moldova, inclusiv județul Bacău. Pentru apariția primelor cooperative agricole, Agenția Japoneză de Cooperare Internațională (JICA) s-a oferit să vină cu primele sfaturi și exemple concrete, precum și cu un număr de consultanți voluntari. ANCA a dezvoltat, încă din anul 2000, un program de colaborare cu JICA.
Scopul principal al acestui proiect l-a constituit promovarea înființării, în România, de cooperative agricole de tip democratic, bazate pe principiile Alianței Internaționale a Cooperativelor. Prin intermediul acestui program, s-au realizat o serie de acțiuni foarte importante, dintre care instruirea în Japonia, pe probleme de cooperație, a unui număr de 36 persoane din agricultură (direcțiiile agricole, centrele de consultanță agricolă și structurile superioare lor), organizarea de cursuri de formare de formatori pe probleme de cooperație agricolă, în cadrul cărora au fost instruiți 270 specialiști din rețeaua ANCA și achiziționarea unei stații de depozitare și procesare a semințelor, în valoare de 80.000 de dolari, în cadrul programului de asistență nerambursabilă „Grant Assistance for Grassroots Projects”. De asemenea, se acționează pentru elaborarea, editarea și distribuirea, în rîndul producătorilor și specialiștilor agricoli, de materiale informative pe probleme de cooperație.
Înființarea de forme asociative în agricultură constituie o alternativă la actuala situație din agricultura românească, în care predomină gospodăria de subzistență.
Specialiștii consultanți români și japonezi s-au implicat în desfășurarea acestor activități de schimbare a mentalității producătorilor agricoli, destul de reticenți în a accepta organizarea în forme asociative. Cum aminteam, de curînd, Legea Cooperației Agricole în România a fost votată de ambele Camere ale Parlamentului României, aflându-se în prezent în faza de mediere, după care va fi promulgată. Acesta va fi fundamentul unei noi etape în ceea ce privește cooperația agricolă în România de tip privat, în care rolul consultanței agricole va fi și mai mare, corespunzător noilor deziderate. (Petru DONE)minteam, de curînd,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.