Statul român, dat în judecată de Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova

Administrator

Interevenții la Parlamentul Europei și Guvernul României, precum și sesizări adresate organismelor care se ocupă de combaterea discriminărilor de orice natură la care sînt supuși cetățenilor români. Acestea sînt demersurile pe care Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova intenționează să le facă în perioada următoare pentru a aduce în atenția opiniei publice problemele pe care reprezentanții acestui organism consideră că le au ceangăii din județul Bacău. Printre inițiatori se află și Smaranda Enache, președintele Ligii Pro Europa, care a anunțat săptămîna trecută, în timpul lucrărilor conferinței internaționale „Ceangăii din Moldova”, desfășurate în Bacău, în perioada 1-2 iunie, că există numeroase exemple care demonstrează că autoritățile locale încalcă sistematic drepturile ceangăilor. „Sînt numeroase exemple în care statul român investește în păstrarea diversității lingvistice. Constituția României garantează drepturile minorităților. Ceangăii nu se bucură, însă, de aceste drepturi, iar Parlamentul European, Consiliul Europei și alte organisme de acest gen trebuie să fie sesizate în legătură cu aceste lucruri”, a afirmat Smaranda Enache.

Cererile tot mai multe de înscriere la cursurile de limbă maghiară

Mult mai la obiect au fost, însă, exemplele prezentate de Attila Hegyeli, responsabil pe probleme de învățămînt în cadrul Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova. în opinia sa, o bună parte dintre copiii care provin din familiile de ceangăi deja nu mai vorbesc limba maghiară, iar cunoștințele legate de această limbă se mai păstrează doar la nivel primar. „Este posibil ca, în cîțiva ani, aceste minime cunoștințe să se piardă definitiv. La această oră, din cei aproximativ 9.000 de copii care trăiesc în familiile ceangăiești din județul Bacău, mai puțin de o mie învață, sub diferite forme, limba maghiară. Dintre aceștia, 661 de elevi învață limba maghiară în școală, iar pentru anul școlar 2006-2007 mai sînt depuse încă 390 de cereri în acest sens. în toate școlile din județ se desfășoară, săptămînal, 124 de ore de limba mahiară, însă necesarul real ar fi de 183 de ore. Cu toate acestea, în anul școlar următor nu sînt scoase la concurs decît 104 ore. Spre deosebire de celelalte materii de studiu, posturile de limba maghiară nu sînt titularizabile iar profesorii care ocupă aceste catedre nu beneficiază și de indemnizație pe perioada vacanței, la fel ca ceilalți dascăli. Din punctul nostru de vedere, atît elevii, cît și profesorii de maghiară sînt supuși unor discriminări, motiv pentru care vom sesiza toate organismele interne și internaționale care pot soluționa astfel de cazuri”, a afirmat Attila Hegyeli.

Reprezentanții ISJ resping orice acuzație de discriminare

Inspectorul școlar general Radu Ababei spune, însă, că, nici pe departe nu se poate vorbi de discriminare în acest caz. „Toate cererile depuse de către părinții care și-au manifestat dorința ca fiii și fiicele lor să învețe limba maghiară în școală ca limbă maternă au fost soluționate de noi. Titularizarea posturilor de limba maghiară nu este posibilă, deocamdată, din motive cît se poate de obiective. Un profesor de altă disciplină poate fi mutat, în caz de restrîngere de activitate, la orice altă școală din județ. Nu același lucru este posibil, însă, în cazul profesorilor de limba maghiară. în multe sate din județ populația școlară se micșorează de la un an la altul în principal din cauza migrării tinerilor către oraș sau chiar către alte state din Europa de Vest unde merg să își găsească un loc de muncă”, a ținut să explice Radu Ababei. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.