Steaua nu mai este interesată de Dorin Goian

Redacția Ziarul de Bacău

Că Dorin Goian are valoare a putut vedea oricine. Aceasta l-a propulsat în echipa națională, în timp ce, după meciul cu Steaua, Gigi Becali a anunțat că și-l dorește în Ghencea. în aceste condiții, toată lumea era convinsă că înregimentarea căpitanului băcăuan sub comanda lui Walter Zenga era doar o chestiune de timp. Timpul a trecut, dar Dorin a început pregătirile de iarnă tot cu FCM Bacău. Mulți au pus situația pe seama răcelii intervenită între Gigi Becali și Dumitru Sechelariu în urma alegerilor, dar asta era doar o bănuială. Nimic cert. La antrenamentul de ieri dimineață, Dorin părea afectat, dar nu a comentat nimic. După amiaza a adus însă, în sfîrșit, o certitudine, Walter Zenga declarînd într-o conferință de presă că Dorin Goian nu este pe lista lui de jucători. „Am vrut jucători doar pentru anumite posturi, pentru că, în cazul unor posturi, avem destui fotbaliști și nu avea rost să vină alții. Fundașul băcăuan Dorin Goian nu se află pe lista mea. Revine Tiberiu Curt și sîntem acoperiți pe acest post”, a spus antrenorul Stelei. Contactat telefonic, căpitanul „taurilor” nu s-a arătat însă, cîtuși de puțin supărat. „Nu e nici o problemă. De altfel, știam că Steaua nu mai este interesată de mine. Ar fi trebuit să plece Rădoi, pentru a ajunge eu la Steaua și cum acest lucru nu s-a întîmplat… Oricum, eu mai am contract cu Bacăul. Dacă e vreo ofertă, bine, dacă nu, nu e nici o problemă. Cît despre dimineață, nu eram deloc supărat”, a spus Dorin Goian. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.