Conducerea Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău a reușit, după cîțiva ani de insistențe, să „planteze” în curtea liceului un bust al patronului spiritual. Fabricat din bronz la fosta IMU, bustul lui Ștefan cel Mare și Sfînt, care cîntărește nu mai puțin de o tonă, ar fi trebuit înălțat pe soclu ieri, în jurul orei 10.30. Cel puțin așa a anunțat conducerea școlii. Socoteala de acasă nu se potrivește, însă, cu cea din tîrg, așa că statuia fostului domnitor al Moldovei și-a luat poziția finală de abia după vreo trei ore de muncă asiduă a aproape zece oameni, două buldozere și o macara. Legat de jur împrejurul coroanei cu un lanț cît toate zilele, Ștefan s-a lăsat, într-o primă fază, ridicat într-unul din dinții lamei unui buldozer. Degeaba, însă. Soclul s-a dovedit a fi prea înalt, motiv pentru care, culcat, din nou, la pămînt, bustul de bronz a fost luat în primire de un alt buldozer, dar de generație mai nouă. în zadar. Ștefan s-a lăsat așezat pe soclu de abia după ce profesorul Costică Lupu, directorul liceului, a făcut rost de o macara. Acum mai rămîne doar inaugurarea oficială a statuiei. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.