Ștefan RADU

Oriunde te-ai afla la un moment dat, ești prizonierul lecturilor mai noi sau mai vechi, al informațiilor pe care le-ai adunat, de-a lungul vieții, prin ungherele memoriei și care își pun amprenta în cel mai definitoriu mod asupra percepțiilor tale. Nu poți păși pe locul unde se presupune că s-ar fi ridicat maiestoasă Troia fără ca, închizînd ochii, să nu auzi freamătul cîmpului de luptă dominat de Ahile. Așa îți aduci aminte – dacă ai ce să-ți aduci aminte… – de Homer, de eroii mitologiei grecești și de toate personajele care, dincolo de timp, ți-au marcat evoluția. Dacă după aceea ajungi la Tunis, undeva în sudul acestei capitale din Africa vei descoperi rămățițele apeductului care alimenta Cartagina. Acolo, regina Didona (Dido, după unii istorici) s-a sinucis din dragoste față de Enea, troianul care a salvat ce-a mai putut din neamul său înfrînt de greci. A renunțat la dragostea lui pentru că zeii i-au cerut să-și ducă misiunea pînă la capăt. Astfel a ajuns în Italia de astăzi, a întemeiat o colonie din care, mai tîrziu, se va ridica Roma. Remus și Romulus au fost strănepoții lui Enea… Ce frumoasă este istoria și cît de coerentă se dovedește în desfășurarea ei! Nimic nu este întîmplător. Ce-i care pășesc pe străzile Romei de astăzi pot doar să vadă oportunitățile de afaceri sau să plănuiască jafuri. Alții se închină la Columna lui Traian sau admiră palatul și Bazilica San Giovani in Laterano, fostă reședință papală. Depinde doar de amintirile ce-i bîntuie…
Arareori poți admira sau să te lași impresionat de ceva despre care habar nu ai. Doar natura poate să-ți aducă în cale locuri și imagini incredibile. O culme în Alpi, o insulă munisculă și sălbatică în Marea Egee sau o clădire suprarealistă din Dubai reprezintă forme care pot să-ți trezeasă sentimente nebănuite. Sînt locuri în care am avut impresia că sîntem înconjurați de forme divine ale creației și că singurul nostru rol este de a ne supune acestor daruri. Deseori, însă, o piatră, un obiect modest sau chiar un fragment de manuscris are efect asupra noastră doar dacă sîntem conectați la baza de date pe care am acumulat-o în școlile prin care am trecut, în urma lecturilor neîntrerupte sau a curiozității cotidiene. Parisul, oricît l-am colinda în lung și-n lat, n-ar fi, astăzi, altceva decît o metropolă occidentală în care totul este comerț, unde snobismul se plătește în valută forte, unde vei descoperi un obelisc antic egiptean alături de o imensă roată destinată distracției copiilor, unde rîul acela căruia localnicii îi spun Sena pare mult prea murdar, iar magazinele de modă sînt pline de ruși, japonezi și arabi dipuși să dea opt mii de euro pe o pereche de pantofi. Parisul Revoluției Franceze, al mușchetarilor lui Dumas, al minunatelor personaje ale lui Hugo, al operelor brâncușiene, al conspirațiilor lui Richelieu sau Mazarin este doar în memoria noastră. Nu poți intra la Notre Dame fără să auzi, parcă, sunetul festivităților de încoronare și nici nu poți pătrunde în Pantheon fără să ai habar despre viețile și idealurile celor depuși în criptele de la subsol, personalități care au făcut Europa modernă.
Călătoria poate fi un exercițiu sportiv – efort în a te deplasa de ici colo – sau reevaluare periodică a celei mai importante averi pe care o poate dobîndi un individ în viața sa. Depinde doar de perspectiva personală…locuri în care am avut impresia că sîntem înconjurați de forme divine

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!