Ștefan RADU

Am cunoscut cîndva un director de sucursală a unei societăți de asigurări care își făcuse un titlu de glorie din a conduce mașina instituției sub influența paharelor de scotch băute din banii altora. Individul considera că „o bere, două nu se pun”, iar pe drumul de la crîșmă pînă acasă, la volan, nu va îndrăzni vreun agent să-l deranjeze, că doar îi cunoaște pe toți… Culmea este că, a doua zi, mahmur, era zmeul zmeilor: de cîte ori venea vreun asigurat să-și ceară despăgubirile cuvenite, primul lucru de interes pentru domn’ director era dacă nu cumva insul a fost băut în momentul accidentului. Nu conta că omul era bolnav sau pur și simplu nu agrea băutura; musai trebuia să aducă dovezi clare că era treaz și în toate facultățile mintale cînd a bușit mașina. Pentru respectivul specialist în asigurări era de neînțeles „cum poate un bărbat să nu bea?!”… Trec peste confuzia periculoasă dintre bărbăție și beție (care, în general, se exclud reciproc), însă la tipul respectiv m-a fascinat modul în care știa să profite de aparențe. Cînd îl ascultai (în exercițiul funcțiunii), aveai impresia că este cel mai corect om din lume, dedicat respectării legilor și normelor. Un fel de taliban de serviciu, cu o spoială de pregătire profesională, gata să-i execute pe cei care nu s-au priceput să-și ascundă faptele. Pentru că asta e deviza lui: nu contează ce faci și ce ești, important este ce se știe despre tine.
Trăim într-o lume în care aparențele au cel mai important rol în relațiile publice. Un profesor aspru, diriginte neînduplecat, gata să scadă nota la purtare oricărui adolescent care a chiulit la ora de sport, este – de fapt – un ins imoral, care imediat după ore își înșeală soția, inventează, acasă, excursii cu elevii pentru a pleca în week-end cu amanta la munte și – în general – trăiește într-o minciună totală. Asta nu-l oprește să le vorbească școlarilor despre onoare, cinste, loialitate… Ba chiar dorește ca, într-o zi, să ajungă mare inspector școlar, responsabil cu strategiile educaționale… Și atunci de ce oare ne mirăm că subiectele de la bacalaureat se vînd la colț de stradă, că numirile în funcții de conducere se fac pe criterii de partid, că afacerea meditațiilor nu se rezolvă, iar tipărirea unor manuale se transformă, în fiecare an, în țepe date la vedere anemicului buget de stat?!…
Totuși, adevăratul maestru al exploatării aparențelor este domnul președinte Băsescu. El știe să fie emotiv pînă la smiorcăială exact atunci cînd trebuie. Cu trei lacrimi și un smîrcîit nazal a cîștigat voturile unei națiuni. Ce dacă nu am aflat nici acum cine și – mai ales! – cu ce îl șantaja pe mister Stolojan? Sau cine își mai aduce aminte de furtul de voturi care ar fi compromis rezultatul electoral din 2004? între timp, alte și alte evenimente generatoare de aparențe s-au revărsat peste noi. De exemplu, am văzut că pot exista ostateci eliberați ca urmare a eforturilor prezidențiale, fără să fim convinși că chiar au fost răpiți de către niște teroriști veritabili. Aparent, am fost martorii un fapt istoric; în realitate, însă, umbrele și zonele de o ciudată obscuritate din discursurile oficiale ne fac să ne îndoim. Din cînd în cînd… în pauzele dintre două manipulări… Pentru că, pe termen lung, viața noastră este o înșiruire de aparențe care ne consumă rezervele de energie socială. Considerăm drept vedete toate pițipoancele care se zbînțuie pe o scenă, îi confundăm pînă și pe cei mai veroși politicieni cu niște patrioți veritabili, primarii incompetenți ni se par mai buni decît cei corupți, iar oamenii care își văd de treburile lor par niște fraieri total neinteresanți. Asta doar în aparență!… Helvetica-R n”, iar pe drumul de la crîșmă pînă acasă, la volan, nu va îndrăzni vreun agent să-l deranjeze, că

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!