ȘTEFANIADA Din cartea vieții voievodului

Din cartea vieții voievodului mai vine spre noi, magistral redat, celebrul discurs al solului moldovean, arhimandritul Ioan Țamblac, la 8 mai 1478, în Sala Senatului Republicii Veneția, „…om prea învățat și cunoscător de limbi, ruda măriei sale și dascăl al copiilor domnești; un valah mărunt, cu înfățișare ascetică dar cu un deosebit dar al cuvântului moștenit de la strămoșii săi Paleologi”. Fie chiar și părți din strălucita prestație ne vor spune despre conținutul scăpărător al cuvintelor și expresiilor de elegantă mulțumire, de relatare lucidă a situației creștini – otomani, de soluții imediate de salvare și de consecințele în caz de întîrziere a ajutorului necesar, – o adevărată secțiune prin acel timp și prin destinul Domnului Ștefan al Moldovei: ” – Mărite stăpâne, iluștri domni senatori, mă închin cu prietenie din partea slăvitului meu Domn și vă poftesc sănătate și putere… după ce a dat mare război la Pârâul Alb, unde Domnul meu a trebuit să se plece și să se tragă din vifor (1476 – n.a.), n-a încetat de a sta cu sabia în mână și a lovi… Amintesc strălucitelor voastre personalități că într-un veac de om nu s-a pomenit biruință ca cea din trecutul an ’75 la Podul Inalt… Insă stăpânul meu Domnul Ștefan vede că stă singur la primejdie, soliile i-au adus vorbe de îmbărbătare însă măria sa face război cu oșteni… Domnul meu nu încetează, cât îi stă fruntea sus, de a fi soldatul lui Dumnezeu… La stăruința Republicii, prea sfințitul papă ar fi dat lui Matiaș-Crai bani, din care trebuia să ajungă o parte și la Domnul meu. Dar acei bani nu s-au văzut la Moldova… iar Domnul meu a primit de la domniile voastre o bucată de postav, pentru care deasemeni vă mulțumește frumos… dacă Domnul meu nu dobândește sprijin săbiei sale…, atunci toți cei ce vor fi pregetat vor avea a răspunde întâi în fața lumii și pe urmă în fața Celui ce cântărește străfundul cugetului nostru…; sabia măriei sale e apărarea domniilor voastre…, că stăpânul meu își pune nădejdea ca în anii ce veți cumpăni intersele și a adăogi și datoria sufletului!”.

Ulterior, luminatul monah, înțelegînd luxul și blazarea senatorilor, decadența Veneției și interesele comerciale ale acesteia cu otomanii, avea să concluzioneze cu clarviziune și amărăciune că „Ștefan Vodă va rămânea tot singur”.

Mai lîngă noi, neobositul în a vedea, a filma și a ne arăta lumea ca spectacol – Ioan Grigorescu – în cartea „Afirim” (1974) precizează: „Există undeva pe valea Trotușului, la Borzești, un stejar, care și-a lăsat rădăcinile înfipte în istoria țărtii noastre și a crescut nu numai din roua nopților moldovene, ci și adăpat cu dragostea noastră. E stejarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, faimosul stejar din legendă, adevărat simbol al acestor meleaguri”.

Și mai lîngă noi, de mai bine de 12 ani, în nopți cu somn puțin și fără, din adorație pentru Domn și din ospitalitate ce vin ca dintr-un adînc de rugăciune, niște cuvinte s-au împerecheat fericit într-o poezioară locală, din care redăm: ” – Mărite leu și soare, Domn Ștefan/ cel Mare, Drept și Sfânt pentru noi toți/ Ne-adunăm pe plaiul trotușan/ Să-ți dăm recunoștință de nepoți,/ Lăstari statornici din stejar vestit,/ Așchii de azi ce vin din al Tău trunchi/ Și semn că flori alese ne-ai primit/ Este răcoarea pietrei sub genunchi.// Vă așteptăm la locul cu stejar/ Cu frunți și piepturi doldora de vise,/ Cu pîine și cu sare pe ștergar…/ Pe câini i-am potolit./ – Porți?/ – Uși?/ – Deschise!”.

Cu certitudinea că nimeni dintre noi nu-și poate face calcule cu prezența la a 6oo-a sărbătoare, cinstim pe timpul nostru amintirea celui care a știut să trăiască adînc tainele credinței în Dumnezeu. In sfintele zile ale Sărbătorii-Sărbătorilor, în ziua începutului strălucitei și îndelungatei domnii – 12 aprilie – oneștenii își vor exprima omagiul lor prin depunerea unei coroane cu florile recunoștinței și neuitării pentru Cel care s-a ridicat și de pe aceste plaiuri și pe care le-a apărat ca nimeni altul pentru ca acestea să ajungă întregi și cu demnitate la noi – mare lecție de viață pe care ne-o dă Ștefan, stăpînul veșnic al Moldovei. (Corneliu Cristea, pensionar – Onești)