• …Și a fost mare prăpăd de ieși!
Planul secret din 1494, al regelui polonez Ioan Albert, prevedea nici mai mult, nici mai puțin, așa cum scria cronicarul Ion Miechowski, „desființarea statului Moldovei”. Dar, cum să-l înșeli pe Ștefan, considerat „vulpe șireată”?
Prefăcutul rege răspîndi zvonul că va face o expediție contra turcilor. În întreg regatul începură pregătiri militare de amploare. Ștefan, însă, află și ia măsuri corespunzătoare. Nu toată șleahta polonă a fost de acord cu această expediție, mulți nobili polonezi îndoindu-se de succesul ei. Ioan Albert nu cedează, reușind să-l păcălească și pe marele maestru Johan von Tieffen al Ordinului Cavalerilor Teutoni. Regele Ioan Albert n-ascultă de nimeni. În noaptea de 7 spre 8 august, armata sa, cuprinzînd peste 120.000 de ostași și o artilerie extrem de puternică, avînd 200 de tunuri, se îndreaptă spre Suceava, atacînd apoi cetatea de scaun. Asediul a durat trei săptămîni, solidîndu-se cu pierderi grele de partea polonilor, aceștia fiind amenințați și cu foametea. Nemulțumirile ostașilor, molimile izbucnite în rîndul lor și chiar îmbolnăvirea regelui Ioan Albert au făcut ca acesta să înceapă tratative de pace cu Ștefan prin intermediul lui Bartolomeu Dragfi.
„Letopisețul anonim” consemna: „Birtoc (Bartolomeu Dragfi) a rugat pe domn ca să se împace cu craiul leșesc și Ștefan voievod cu greu i-a făcut voia lui pentru pace. Și apoi Birtoc a trimis solii lui la crai și s-a împăcat, dar în așa chip ca el și oastea să se întoarcă pe aceeași cale, pe unde a venit”.
Dar polonezii una au spus, alta au făcut. În „Letopisețul anonim” avem o informare aproape completă a evenimentelor ce s-au derulat: „Joi, 19 octombrie, s-a întors craiul leșesc și nu au pornit pe aceeași cale, pe care venise, ci pe altă cale, pe unde era țara întreagă. Deci s-a mîniat Ștefan Voievod și a alergat pe urmele lui, cu oștenii săi și cu două mii de turci și i-a ajuns la marginea făgetului Cosminului… și i-a gonit prin făgetul Cosminului, omorîndu-i și tăindu-i. Și a fost măcel mare între leși de armele moldovenești. Și au fost luate toate schiptrele crăiești și au căzut acolo multă oaste și toate tunurile cele mari cu care bătuseră cetatea Sucevei au fost luate atunci și altele mici și mai mici, multe, pe care nu este cu putință a le înșira. Iar însuși craiul cu oștenii s-au adunat într-o tabără formată în satul Cosmin și de acolo au venit la Cernăuți”. Pierderile poloneze sînt mari, peste 11.000 de morți, dintre care 5.000 de nobili, cronicarul Ioachim Cureus scriind că „oastea polonă a fost măcelărită sau făcută prizonieră, Moldova fiind considerată ca mormîntul oastei polone”.
O pradă imensă încăpu pe Mîinile moldovenilor, care au distrus sau capturat peste 6.000 de care. Totodată, au fost făcuți o mulțime de prizonieri, aproximativ 20.000 de oameni. Cu aceștia începe, însă, și povestea Dumbrăvii Roșii.
Cum a apărut ea?
Despre „Dumbrava Roșie” nici un letopiseț contemporan nu amintește nimic. Cel care scrie primul despre ea este Grigore Ureche, care ar fi avut la îndemînă „Letopisețul nostru”, atribuit lui Eustație logofătul, scriind că „au pus Ștefan Vodă de au arat cu leșii pe o culme de deal la Botoșani și s-au făcut dumbravă mare de este pînă azi copaci mari”. Miron Costin însă nu pomenește nimic de ea, ceea ce-l face să se mire pe Ion Neculce. El scrie în „O samă de cuvinte”: „- au făcut dumbrăvi, pentru pomenire, ca să nu se mai acolisească de Moldova: Dumbrava Roșie la Botoșani și Dumbrava Roșie și Cotnar și Dumbrava Roșie mai gios de Roman”. Tot el adăuga: „Și așa vorbescu oamenii că, cînd au fost avîndu cu dînșii, cu leșii, i-au fost împungîndu cu strămutările, ca pe boi, să tragă”.
Ilustrul cărturar Dimitrie Cantemir abordează și el această temă. După el, pădurea de stejari de lîngă Cotnari „a fost creată nu de natură, ci de mîna omului”.
„Pe vremea lui Ștefan cel Mare era acolo un cîmp foarte mare, care se întindea în toate părțile, cînd polonii, cu o armată foarte mare, își făcuseră aici tabăra. Ștefan cel Mare, atacîndu-i, i-a zdrobit și i-a pus pe fugă luîndu-le tabăra, pe mulți i-a tăiat și a luat mai mult de douăzeci de mii de captivi, în cea mai mare parte nobili. În schimbul lor regele Poloniei a promis o mare sumă, dar Ștefan n-a voit să primească pentru că nu bani căuta el, ci voia să-și ridice un trofeu care să vestească și secolelor viitoare victoriile lui. În acest scop punîndu-i pe toți la plug, a arat acel cîmp, lung de două mile și lat de o milă în care se dăduse bătălia, și l-a semănat cu ghindă… din care s-au înălțat păduri atît de mari și frumoase. Moldovenii le zic Dumbrava Roșie, fiindcă au fost udate cu sînge polon”. Tot el adăuga că Ștefan cel Mare a făcut cu polonii dumbrăvile de la Cotnar și Botoșani.
Profesorul I. Minea susținea ideea că „probabil lupta de la Dumbrava Roșie și lupta din Codru Cosminului e aceeași”. Dar tot el credea că „Ștefan cel Mare, după dezastrul polon din Moldova, a dat boierilor prizonieri poloni, cu care au arat și semănat de au ieșit răzlețite în Moldova mai multe Dumbrăvi roșii”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns