ȘTEFANIADA Pînzarele lui Ștefan

La sfîrșitul primăverii anului 1475, o puternică flotă, sub comanda marelui vizir Ahmed-pașa, zis Kedik (Știrbul), părăsește Constantinopolul pentru a cuceri posesiunile genoveze din Crimeea. Pretextul îl constituia cererea căpităniei tătare Eminek, din neamul Sirimilor, de a-l fi ajutat împotriva genovezilor din portul Caffa. În realitate, turcii își doreau de mult să transforme Marea Neagră într-un „lac turcesc”.

La început de iunie întreaga flotă apăru pe neașteptate în fața portului. Luați prin surprindere, deși Ștefan le propusese ajutor militar, caffezii cedează și, după numai cîteva zile, cetatea e cucerită, căzînd în luptă și cei o sută șaizeci de moldoveni aflați aici. Imediat, în treizeci și două de corăbii, cei ce scăpaseră cu viață sînt îmbarcați împreună cu avuțiile lor și porniți spre Constantinopol. O corabie cu tineri caffezi este însă capturată de pînzarele domnitorului și se refugiază într-un port moldovenesc. Turcii cer extrădarea lor. Ștefan le răspunde că „porturile sînt slobode și oricine poate să coboare și să poposească sau să pornească unde-i place”. Se pare că tot acum pînzarele moldovenești pornite din Chilia (Lykostamo) și Cetatea albă (Moncastro) au capturat cîteva nave turcești, întorcîndu-se victorioase și adăpostindu-se în aceste porturi. O inscripție de la mănăstirea Zografu glăsuiește: „Io, Ștefan Voievod cu mila lui Dumnezeu Domnu Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am zidit acest turn pentru corăbii în anul 6982” (1475).

Așadar, Ștefan cel Mare avea flotă. Mărturiile în acest sens sînt multiple. În secolul XV moldovenii făceau transporturi din Marea Neagră în Mediterana, prezența lor fiind semnalată și în insula Creta.

În firmanul din 9 iunie 1456 Mohamed al II-lea autoriza „comerțul moldovenilor cu corăbiile lor chiar în Istambul”. Avem de-a face, deci, cu „o adevărată flotă, deloc neglijabilă, alcătuită din nave de construcție proprie”.

Cum arăta, însă, vestitul pînzar moldovenesc? Prima mențiune o face Gheorghe Asachi, care alcătuiește și un desen al vasului. Ceva mai tîrziu vor apărea trei variante ale pînzarului. Dar cel care a căutat să clarifice forma și aspectul lui a fost comandorul C.Ciuchi, originar din satul Băimac, comuna Izvorul Berheciului. În 1904, el dă publicității cercetările efectuate „cu mențiunea că se reproduce o stampă procurată de Grigore M.Sturza”. Iată ce scria încercatul „lup de mare”, comandorul Ciuchi: „Vasele moldovenești pe la anul 1500 aveau aproape forma corăbiilor de Dunăre ce se văd și azi. Prova înaltă și întoarsă ca la gondole, pupa tăiată drept și terminată cu două coarne, care serveau probabil pentru legarea bastimentului. Cîrma e o ramă solidă, cîte una în fiecare babord, întărită cu fier la pană, care se lățește în extremitatea inferioară. Vasul are punte. Capostia e închisă numai în parte, probabil pentru a se putea servi de rame. Pe punte se văd două bastoane susținute de două straiuri. Un catarg simplu și o vergă țin o velă înfășurată. Vela pătrată este cu mai multe serii de terțarole și bastimenul este reprezentat după luarea terțarolei, în momentul manevrei”. Pe baza măsurătorilor și analogiilor antropometrice, nava a fost estimată ca avînd următoarele dimensiuni: lungimea – 17,6 m; lățimea – 4 m; pescajul – 1,8 m; deplasament – 60 t.

Cum arăta echipajul unui pînzar? „Echipajul era compus probabil din 5-6 marinari necesari manevrării velelor și un cîrmaci. Velatura era compusă dintr-o velă pătrată pentru navigație cu vînt de pupa și o velă pe spetează pentru vînt travers”. Marinarii aveau costumul național: „căciulă, cămașă cu mîneci largi. Pavilionul este roșu, avînd un cap de bour cu o stea cu 5 raze în dreapta sus”. Reputatul cercetărilor mai adăuga că aceste arme ar corespunde cu cele din timpul lui Ștefan cel Mare, după o piatră aflată la „Muzeul arheologic” din Odesa; există și o deosebire prin aceea că „steaua și luna sînt în aceeași ordine, însă în partea de jos”.

În studiul său, comandorul Ciuchi concluziona că „aceasta este într-adevăr singura stampă, dar nu și singurul document cu o asemenea navă. La mănăstirea Sucevița, „pictată în 1595-1596, se păstrează o frescă și o icoană cu două nave cu pavilion moldovenesc, dacă nu identice, cel puțin ciudat de asemănătoare cu pînzarul nostru. Prova este înaltă și ușor curbată înapoi, asemeni navelor de comerț romane din sec.II.e.n. (!!) în reprezentări de pe pietre funerare sau mozaicuri bizantine tîrzii (117) destul de des întîlnite”.

Iată, deci, un element de continuitate romană în construcțiile navale, preluat mai apoi de navele otomane. Un astfel de tip de provă îl întîlnim în Marea Neagră, mult mai agitată decît Marea de Marmara, Egee sau chiar Mediterana, și îl putem întîlni și astăzi la navele costiere turcești de tipul „cechirne” sau la lotcile pescărești mari. Însemnele moldovenești, „cel puțin în privința culorilor, sînt prezentate la toate reprezentările de nave din picturile bisericești din sec.XV-XVI, cel puțin 30 fotografiate la Rîșca, Humor, Moldovița, Voroneț, Neamț etc”.

Așadar, îl putem asemui pe Ștefan, în afară de un mare comandant de oști, ca și pe un amiral care a urmărit întărirea și dezvoltarea comerțului maritim, dar și a flotei militare.

Să fi navigat pînzarul nostru pe Siret? (Eugen ȘENDREA)