Eugen ȘENDREA
Pînă la Ștefan Vodă, despre poduri se amintea mai rar. În hotărnicii și hrisoave, cel mai des este pomenit cuvîntul „vad”, decît „pod”, sau cuvintele „punte, podișcă, podeț, poduleț, podișor”, și mai rar „pod umblătoriu, plutitoriu sau pe vase și foarte rar pod mereu, pod stătătoriu, pod statornic”. La Cetatea Neamțului se afla un „pod mișcător”. Se vorbește, uneori, și de „hurduzăuri”, poduri susținute pe lanțuri. Podurile fixe ori stătătoare se făceau „pe capre” puse în albia apelor, „pe căsoaie”, umplute cu piatră, pe pari, toraci sau șarampoi, bătuți direct în albii. Podari erau și cei ce făceau poduri pe uscat, în orașe. Ei erau organizați în isnofuri conduse de un staroste sau maimarbașă. Despre podurile permanente de piatră aflăm abia în timpul lui Ștefan cel Mare. Conform tradiției, Ștefan a făcut un pod de piatră la Iași „de laturea tîrgului”, peste părăurile Cărjoaia și Zlodica la Botoșani, unul peste Bașău și două în ținutul Bacăului, la Borzești și la Bogdana peste părăul „Valea Ră”.
Alexandru Odobescu scrie că și celebrul Logofăt Tăutu ridicase „un pod solid” în județul Dorohoiu.
Despre podul de peste apa Cârjoaiei aflăm dintr-o relatare din 1832, cînd se cerea „necesitatea de a se lua măsuri de reparare… pe cît s-ar părea mai aproape de adevăratul ființei lui și fără cît de puțină abatere”. Într-un dosar din 1845 se menționa „o cercetare la fața locului care constată că vechiul pod era în lungime de 42 metri fiind construit din piatră cioplită, cu patru bolți”. În 1971, apele i-au îngropat picioarele în pămînt. Partea carosabilă s-a ros, ajungîndu-se astăzi că se circulă direct pe pietrele de pe boltă”.
Singurul pod care se mai păstrează din timpul lui Ștefan cel Mare este cel de la Gîrbovana, comuna Ștefan cel Mare. Legenda spune că ar fi costat „un kertic domnesc de 2.000 oca de sare”. De-a lungul timpului numeroși cercetători s-au întrebat dacă acesta este, într-adevăr, podul ridicat de neînfricatul domn. S.P.Radian, în documentata lucrare „Județul Bacău, studiu agricol și economic”, apărută în 1889, scria că în dreapta Trotușului „se află renumitul pod al Gârbovanului presupus a fi făcut de Ștefan cel Mare”. Ortensia Racoviță amintește, și ea, în lucrarea „Dicționar geografic al județului Bacău”, apărută în 1895, „podul Gârbovanului zis și podul lui Ștefan cel Mare, al căii județului Adjud-Onești-Tg. Ocna. Legenda spune că podul acesta ar fi făcut de Ștefan cel Mare. Stricîndu-se cu vremea, el a fost restaurat de Mihai Grig. Sturza, domnul Moldovei (aprilie 1834 – iunie 1849)”.
C.C.Giurescu spune că „un pod de piatră, zidit, este cel de la Borzești, pe care tradiția îl atribuie credeam cu dreptate, lui Ștefan cel Mare. Cercetătorii Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Anghel și Constantin Botez îi acordă toată atenția podului de la Gârbovana. Dar, cel care a studiat mai mult acest pod a fost dr.C.I.Istrate. El arată că atunci cînd s-a construit, în 1873, șoseaua Adjud – Onești s-au găsit „un pod boltit cu piatră construit de Ștefan cel Mare”. Și părăului i se zice părăul lui Ștefan cel Mare. Transformări sau adăugări au avut loc în timpul domniei lui Mihail Sturza (1843 – 1849), în 1873, dar cea mai amplă între anii 1902 – 1903, cînd s-a înălțat două diguri laterale de protecție unite cu un palier în scări format din bolovani de cîte 800 kg fiecare. „La această dată podul are o lungime de 14 metri, lățimea de 8, înălțimea luată de la picior de 11 metri, iar deschiderea bolții de 5,80 metri. A fost construit din piatră brută, avînd ca liant var gros.
Părăsit, podul s-a degradat, ajungînd chiar carieră de piatră pentru locuitorii din împrejurimi. În 1981 Oficiul de Patrimoniu – Bacău a întocmit documentația pentru restaurarea și punerea în circuit turistic a acestui unic pod. Din nefericire, despre celălalt pod de la Bogdana nu deținem nici un fel de date.
Lasă un răspuns