VOLEI FEMININ: Știința Bacău, vicecampioana României la volei feminin, a început, aseară, un nou sezon în cupele europene, mai precis în Top Teams Cup. Timp de trei zile, vineri, sîmbătă și duminică (22-24 octombrie), echipa pregătită de Florin Grapă și Melu Manta va concura alături de alte trei echipe, din Croația, Austria și Cipru, în turneul de la Velica Gorica (Croația) pentru calificare în faza următoare a competiției. Dreptul de a merge mai departe în Top Teams Cup îl vor avea doar cîștigătoarele celor opt grupe, în rîndul cărora este de așteptat să se numere și echipa băcăuană. Cel puțin așa susține antrenorul Florin Grapă: „Cred că grupa în care am fost repartizați este una accesibilă pentru noi și ne așteptăm la o replică mai consistentă din partea reprezentantei gazdelor, Tifon-Azena Velica Gorica. Oricum, noi vom trata toate partidele cu maximă seriozate pentru că vrem să revenim în țară bucuroși”.
Așadar, Știința face parte din grupa a 7-a turului II din Top Teams Cup (n.r., nu a existat tur preliminar) alături de Velica Gorica, SVS PSV Kuoni Schwechat (Austria) și AEL Limassol (Cipru). Antrenorii băcăuani au la dispoziție următorul lot: Viktoria Polisciuk, Monica Moraru, Mihaela Truță, Camelia Antal, Dana Ciocan, Nicoleta Țolișteanu, Natalia Ihnatusha, Angelica Chivorchian, Tatiana Simeonovic, Dragana Sekulovic, Bianca Moldovan.
în cazul fericit că va obține calificarea în turul următor, Știința va fi repartizată în grupă semifinală alături de cîștigătoarea seriei a patra și de Titasz Nyiregyhaza (Ungaria) și Eburon Tongeren (Belgia), formații calificate direct. Meciurile din faza următoare se vor disputa după sitemul fiecare cu fiecare, tur-retur. Cîștigătoarea va accede în turneul final, de patru echipe.
Știința are programate meciurile din Croația în fiecare zi de la ora 17, cu Schwechat (aseară), cu Limassol (astăzi), cu Velica Gorica (mîine). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.