VOLEI FEMININ: La doar cinci zile de la precedentul meci cu Rapid București, în campionat, Știința Bacău reîntîlnește astăzi formația din Giulești, în ultima partidă a sezonului competițional intern, finala Cupei României. Știința, care a ajuns aproape non-stop în cea mai importantă fază a competiției Knock-out, în ultimii zece ani, a reușit să cucerească trofeul, pentru prima oară, anul trecut, după finala cu CSU Galați. După ce au pierdut locul I în campionat, voleibalistele băcăuane sînt hotărîte să se revanșeze an fața Rapidului prin realizarea unei victorii în Cupă, astăzi. Partida va avea loc la sala Floreasca din București, de la ora 16:00.
Elevele antrenorilor Florin Grapă și Melu Manta au efectuat de luni și pînă ieri cîte un antrenament pe zi și tot ieri, înainte de prînz, au plecat spre Capitală. Cuvîntul de ordine în sînul echipei este «Victorie!», dar toți cei de la Știința realizează că va fi foarte greu, mai ales că rapidistele au demonstrat o formă foarte bună în finalul campionatului. Mihaela Truță și compania nu vor să rateze ocazia de a urca pe prima treaptă a podiumului măcar în cea de a doua competiție internă. Și antrenorii Grapă și Manta sînt de părere că Știința meciul va fi dificil, dar că n-ar fi deloc prima oară cînd Știința ar învinge Rapidul în Capitală.
Pe de altă parte, după acest meci, jucătoarele de la Știința vor intra în vacanță și se vor alătura familiilor pentru a se bucura de Sărbătoarea Pascală. (Marius AMBROZIE) a podiumului măcar în cea de a doua competiție internă. Și antrenori
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.