HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: De luni, 27 iunie 2006, a luat ființă oficial noua echipă de handbal masculin a Bacăului, Știința Municipal Dedeman, scopul acestei acțiuni fiind cît se poate de clar, promovarea în liga națională. Ieri, antrenorul jucător Gabriel Armanu și-a convocat elevii la un prim antrenament, începînd astfel campania de pregătire pentru sezonul competițional 2005-2006. La întîlnirea de la Sala Sporturilor au mai fost prezenți managerul Dorel Sanie, Constantin Geosanu, director în Primăria Bacău, precum și cîțiva sponsori. Au fost deja semnate contractele cu jucătorii, iar unii dintre sponsori au promis că vor angaja, la societățile lor, cîte doi-trei jucători, funcție de posibilități. Oricum, principalele susținătoare ale echipei vor fi Dedeman SA și Consiliul local.
Pe banca tehnică a echipei băcăuane vor fi Gabriel Armanu și Leonard Bibirig. wCel de al doilea nu s-a alăturat încă lotului întrucît mai are de rezolvat cîteva probleme legate de serviciul său. Altfel, veniturile jucătorilor de la Știința Municipal vor fi mai mari decît cele de la fosta Știința, dar nu se vor ridica la nivelul celor din liga națională de la echipele de top.
Iată însă cum se prezintă lotul, care mai poate suferi însă modificări: Florin Spiridon (n. 12.04.73, fost la Politehnica Iași), Adi Brezan (13.06.74, Știința), Răducu Tamaș (12.11.86, Știința) – portari -, Codrin Hornea (03.02.83, Știința), Cosmin Paraschiv (21.05.1987, CSȘ Bacău), Rareș Păunică (21.03.87, CSȘ Bacău), Ionuț Moraru (04.12.1982, Știința), Marius Manole (30.01.87, CSȘ Bacău), Ionuț Rotaru (31.04.86, Știința), Andrei Șoșu (30.03.86, Știința), Dragoș Bursuc (06.01.87, CSȘ Bacău), Marius Bondar (08.06.86, Politehnica Iași), Eusebiu Tancău (04.07.74, Politehnica Iași), Ștefan Vlad (28.07.1987, CSȘ Steaua București), Cornel Grigorie (30.05.83, Știința), Gabriel Chirilă (28.03.86, Știința), Sabin Ignat (29.07.87, LPS Piatra Neamț), Gabriel Armanu (30.12.1972, Dinamo București), Leonard Bibirig (28.11.70, Dinamo București). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.