Știm doar să cerem, nu să și dăm

Eduard ADAM

Am ajuns la concluzia că, oricîți bani ne-au dat și-or să ne mai dea europeni, americani sau alți grei de pe lumea asta, tot n-o să ieșim niciodată din mocirlă. Degeaba bagă bani străinii, fiindcă tot ce ne intră nouă pe mînă se „topește”. Chestiunea e valabilă nu doar în privința banilor. Și cu firmele de peste hotare, tot cam la fel stau lucrurile. Au venit și la noi cu tot felul de concepte: McDonald’s, Pizza Hut și care-or mai fi, iar singurul lucru pe care l-au cerut străinii de la partenerii români, de la cei care au luat în franciză, a fost doar să păstreze standardele la fel de ridicate. Asta însemnînd calitatea produselor, dar și a serviciilor. Doar atît, dar nici pe acestea n-am reușit să le îndeplinim. Și discuțai poate merge mai departe. Mă uit la majoritatea programelor obținute și derulate cu fonduri Sapard. Lucrările s-au terminat, însă în multe orașe și comune se constată că rețelele de alimentare cu apă n-au fost făcute la standardele cerute, iar acum, iarna, au înghețat. Mă uit la drumurile amenajate, care arată, unele, ca după război, deși n-au decît un an, sau poate și mai puțin, de la recepție. Ce mai, treabă românească!

Culmea este că nu dăm peste cap doar lucrările efectuate cu bani de la străini. Nici pe cele realizate din fonduri de la noi nu le-am făcut de-o calitate mai bună. Mi-e foarte la îndemînă exemplul Complexului Muzeal „Borcea”, lucrare care nici măcar n-a fost recepționată în totalitate. în pofida acestei situații, clădirea ridică numeroase probleme. Scările au început să se crape, iar gresia de prin unele locuri o poți lua cu mîna. Dacă ar fi fost investite cîteva zeci de miliarde, parcă-ți mai dădea mîna să treci cu vederea astfel de neajunsuri. însă construirea imobilului la care fac referire a „înghițit” aproape o sută de miliarde de lei. O avere! Bani luați din fonduri de stat, adică din buzunarele fiecăruia dintre noi.
Nici nu mai știi ce să spui cînd auzi de asemenea situații. Și nu e singurul exemplu. Avem și o clădire a Tribunalului cu mari probleme, avem și un imobil pentru toate instituțiile muncii, subdimensionat, de stau angajații de-acolo ca sardelele, și se plîng că nu pot munci și n-au loc suficient pentru documente.

Așa știm noi că se face treabă. Acestea sînt „standardele” autohtone. Mai pe românește, om fi săraci și n-avem fonduri pentru a realiza o sumedenie de lucruri, dar la fel de adevărat este că nici atunci cînd avem cu ce face nu realizăm ceva cu simț de răspundere. E „marca” românească, fie că ne place să recunoaștem lucrul acesta, sau nu. Ne căinăm că nu trăim ca alții, dar nici nu facem mare lucru să trăim ca ei. Nici chiar atunci cînd ne-ntind o mînă, sau două, sau o căruță de bani. Ne place să ne lamentăm și mai ales să cerem, fără să vedem, însă, ce putem oferi în schimb. La ce se întîmplă în jur, mai că-ți vine să spui că nu sîntem buni de nimic. Dar cînd să pui punct și să-i bagi pe toți în aceeași oală, conștientizezi că mai sînt și pe la noi oameni – foarte puțini, e drept -, care încă își mai respectă numele și ceea ce fac. Trist e însă că sutele de miliarde despre care vorbeam, nu știu cum, dar nu ajung niciodată în buzunarele lor, ci merg mereu în buzunarele celor pe care îi interesează doar „cașcavalul”, și nimic altceva.ă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!