Strada Tipografilor

M-am nimerit, săptămîna trecută, pe strada Tipografilor. N-am mai fost pe aici de prin 2001, atunci cînd – tot ca acum, am avut treabă la Tipografie. Cu patru ani în urmă clădirea asta monumentală mi s-a părut mai „veselă”, mai normală, mai asemănătoare aceleia pe care o văzusem cu peste două decenii în urmă, cînd era pusă în funcțiune noua Tipografie din Bacău. Acum am găsit-o extrem de tristă, cenușie și neprimitoare. De altfel, nici n-am intrat înăuntru. Un soi de teamă a pus stăpînire pe mine. Eram convins că nimic din ceea ce știam nu mai e acolo. Sau, foarte puțin!… Oricum, amicul cu care venisem mă pusese în gardă că totul e dezolant. Cu vreo lună mai înainte un tipograf care mi-e prieten îmi spunea că din cei peste cinci sute de salariați, cîți munceau aici, au rămas doar vreo treizeci! Acum, în așteptarea amicului care intrase să-mi aducă niște cărți, mi-am amintit că atunci, prin toamna anului 1982, cînd noua Tipografie își începea aici producția, tot Bacăul a fost în sărbătoare. La inaugurare, la care am fost și eu prezent, fostul ei mare director, Ilie Baran, fie-i memoria mereu vie, a vorbit atît de frumos, cu atîta patimă, despre eveniment, încît mi-au dat lacrimile. Marea și moderna tipografie băcăuană era visul împlinit al unei generații de tipografi, tipograful fiind considerat, la acea vreme, un autentic artist, un om aparte, din mîinile căruia iese lumina slovei… De altfel, în semn de omagiu pentru această nobilă profesie, strada aceea a fost numită strada Tipografilor care, iată, rezistă vremurilor și, mai mult ca sigur, va rezista. Spuneam că atunci, la intrarea în producție a noii tipografii, se împlinea un vis de viață al unor generații de tipografi. Nume precum Constantin Bajora, Dumitru Zaharia, Constantin Cavaleru, Petrică Șerbănescu, Dumitru Chiribici, Viorel Roman, Mircea Dioșteanu, Lulu Pușcuță și multe, multe altele însemnau acei oameni pentru care profesia aceasta echivala cu însăși viața lor. Un om deosebit – Dumitru Hurdubei, maistru principal, pensionar acum, îmi spunea, într-o zi, cît de mult și-au dorit acești oameni să vadă, în Bacău, o tipografie modernă și cît de mult au trudit pentru aceasta. De fapt, însuși acest om – Dumitru Hurdubei -, a fost unul dintre „eroii” care și-au pus numele la temelia acestei impunătoare clădiri și a tot ce era în ea, adică utilaje performante, spații aerisite, altfel spus – acel mediu în care să aibe loc un proces de muncă civilizat și eficient.
…La toate acestea m-am gîndit zilele trecute cînd, iată, după ani, am ajuns din nou pe strada Tipografiloir, adică acolo unde astăzi există, încă, un edificiu în care cu ani în urmă se derula o activitate de producție bogată și prestigioasă, unde sute de oameni își împlineau destinul. Dar tranziția de după 1989 a măturat și ceea ce era, atunci, Intreprinderea poligrafică Bacău, cu mari secții în Piatra Neamț și la Focșani. Nu știu cît va mai rezista această clădire. Cu anii se va risipi și ea, așa cum s-au risipit și viețile multor ctitori ai ei, așa cum s-a risipit și activitatea aceea bogată, entuziastă. Va rămîne, însă, strada Tipografilor, ca însemn al stimei și respectului de care se bucura, la acea vreme, o breaslă care de la începuturile ei aducea Lumina Cărții în suflete, o breaslă din care, din cînd în cînd, mă mai întîlnesc cu cîte un reprezentant al ei – cum sînt linotipistul Mircea Dioșteanu sau zețarul Viorel Roman -, pentru a ne bucura de revedere și a depăna amintiri de neuitat din zilele și nopțile pe care le-am petrecut muncind împreună – ziariști și tipografi – cu dăruire și speranțe în suflet. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!