Strategia minciunii

Romulus Dan BUSNEA

O imagine-șoc face înconjurul lumii: femeile polițist din Iran – gata de luptă. Pe fața uneia dintre ele se vede încrîncenare, dar și o undă de seninătate pornită dintr-un sentiment ce are în străfundul său dorința de libertate a poporului său. Iranul nu uită că, după victoria revoluției islamice de la Teheran, Statele Unite nu au ezitat în a manipula orgoliile și rivalitățile locale, antrenînd în cele din urmă Irakul și Iranul într-un război devastator pentru a le epuiza și a le aservi mai ușor, în permanenta lor încercare de a-și impune dominația asupra Golfului Piersic, această regiune strategică și cu importante resurse energetice. O serie de documente declasificate în anii ’90 vin să adauge mărturii referitoare la jocul făcut de mai toți liderii de la Casa Albă pentru a-și atinge scopurile. Nu mai departe, acest joc continuă și mai înverșunat sub diferite pretexte și sub cel de-al doilea mandat al Administrației Bush, care mizează pe ideea centrală potrivit căreia „Politica SUA constă în căutarea și sprijinul mișcărilor și instituțiilor democratice din fiecare națiune și cultură, cu scopul final de a pune capăt tiraniei în lume”. în acest sens, Casa Albă s-a și grăbit în a da publicității prioritățile de strategie națională care, în general, se raportează la lupta împotriva abuzurilor din domeniul drepturilor omului, interesul administrației pentru reformarea regimurilor represive, oferirea unui sprijin extern pentru sprijinirea alegerilor și societății civile și impunerea de sancțiuni împotriva regimurilor tiranice. Documentul de anul acesta se referă în mod special la regimul iranian și cel nord-coreean, ambele deținătoare, după cum știm, ale unor programe nucleare. Dacă pînă nu demult Irakul reprezenta o amenințare pentru Statele Unite și i se cerea să dovedească faptul că nu deține arme de distrugere în masă, scenariul se repetă, locul Irakului fiind luat de Iran, căruia i se cere să demonstreze că nu intenționează să construiască arma nucleară.
Analiștii politici și militari vorbesc tot mai des, în alocuțiunile lor, despre iminența unei intervenții militare. Astfel, în același document se precizează că SUA ar putea lansa, dacă va fi cazul, chiar și atacuri preventive, chiar dacă rămîn unele incertitudini privind data și locul acestora. După cum declara un analist militar american – „atacul preventiv nu este o simplă ofensivă militară. El nu reprezintă sfîrșitul unei acțiuni militare, ci începutul ei”. Casa Albă lansează provocarea, precizînd că „regimul iranian susține terorismul, amenință Israelul, încearcă să contracareze eforturile de pace în Orientul Mijlociu și neagă aspirațiile spre o democrație autentică ale poporului. Regimul iranian trebuie să ia decizia strategică de a-și schimba politica”. Acesta este și scopul final al politicii americane actuale, pe care o susține cu înverșunare administrația de la Casa Albă.
Nu este o noutate faptul că Iranul dezvoltă un program nuclear civil și nici nu este acesta un lucru deosebit, deoarece multe alte țări au programe similare: Armenia, Argentina, Belgia, Africa de Sud, Brazilia, Bulgaria, Canada, China, Cehia, Coreea de Sud, Finlanda, Franța, Germania, Olanda, Rusia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Ucraina, Elveția, SUA etc. (conform Raportului Nuclear Mondial pe anii 2004-2006). în total sînt 31 de țări care dezvoltă în mod obișnuit programe nucleare civile, dar numai opt dispun de focoase nucleare. Acestea sînt Rusia, SUA, Franța, China, Marea Britanie, Pakistan, India și Israel. Coreea de Sud este suspectată că s-ar fi alăturat acestor state de prin 2005, iar Africa de Sud este singurul stat care și-a distrus armamentul nuclear imediat ce regimul segregaționist a fost înlăturat și puterea a trecut de partea „Congresului Național Sud-African” condus de Nelson Mandela. Situația reală este așadar, alta, potrivit datelor de mai sus, ca și estimărilor oferite de agențiile de informații secrete ale SUA și potrivit cărora Iranul nu va fi capabil să fabrice arme nucleare mai devreme de cinci-zece ani! Potrivit statisticilor internaționale publicate și în cîteva reviste românești, în lume sînt 31.000 de focoase nucleare repartizate diferit între cele opt state deținătoare, ele însumînd o capacitate explozivă de 5.000 de megatone, ceea ce înseamnă o putere de 200.000 de ori mai mare decît cea deținută de bomba de la Hiroșima. Din cele 31.000 de ogive nucleare, 13.000 sînt desfășurate, iar 4.600 sînt în stare de „alertă maximă”, gata de lansare doar în cîteva minute. Nici una dintre cele 31.000 de focoase nucleare nu se află în vreun fel sub controlul Teheranului, în timp ce țările vecine sau inamice Iranului – India, Pakistanul, Israelul – posedă destule ogive cu reale șanse de amenințare, fapt pe care Administrația Bush îl trece cu vederea. Așa cum observa un reporter al unui post american de televiziune, așa-zisă criză iraniană nu reprezintă altceva decît „un lung șir de dezinformări calculate, de interpretări eronate în chip deliberat, de neînțelegeri, de calcule obscure și de minciuni sfruntate” și ale căror efecte asupra opiniei publice nu au întîrziat să apară, lucru relevat de o serie de sondaje care arată că americanii au ajuns să creadă că Iranul își dezvoltă arma nucleară pe care vrea să o utilizeze contra SUA și Israel! Scopul final este, de fapt, același ca și în cazul războiului cu Irakul: crearea unei stări psihologice favorabile războiului, în spatele căruia se ascund interese petroliere de maximă importanță, determinate de poziția Iranului pe piața mondială a resurselor energetice, respectiv locul 3 în lume la rezerve petroliere și locul 2 mondial la rezerve de gaze naturale. Toate demersurile americane pentru un nou război au la bază strategia minciunii, care a și funcționat pînă acum cu succes în cazul Afganistanului și Irakului. Cărțile par făcute. Se așteaptă doar semnalul.besc tot mai des, în alocuțiunile lor, despre iminența unei intervenții militare. Astfel, în ac

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!