Pînă în toamnă, cele mai multe străzi betonate din municipiul Bacău vor dispărea și vor fi înlocuite cu străzi din asfalt. Primăria municipiului Bacău a decis să asfalteze arterele betonate din municipiu care, din cauză că erau denivelate și pline de gropi, făceau viața șoferilor care circulă în oraș un adevărat calvar. Arterele care vor fi incluse în programul de asfaltări din acest an sînt Milcov (de la intersecția podului Letea pînă la Autogară), Ștefan cel Mare, Oituz (de la intersecția cu strada Gării pînă la RMB), Mihail Kogălniceanu, Războieni (în zona Direcției Generale a Finanțelor), Constantin Ene, Aprodu Purice, Hatman Berescu, Calea Moldovei, Vasile Alecsandri, Ioniță Sandu Sturdza, Alexandru cel Bun, Bucium, Garofiței, Banca Națională și George Bacovia. „Cele 16 străzi care vor fi asfaltate în această vară intră într-un program demarat de municipalitate anul trecut. Acestea vor intra în programul de asfaltare la rece, un material care este mai ieftin și mai ușor de întreținut. Spre exemplu, anul trecut, metrul pătrat de asfaltare la rece a fost de aproximativ 200.000 de lei, de cinci ori mai ieftin decît la asfaltarea tradițională. Licitația pentru desemnarea firmelor care vor realiza lucrările se va desfășura pe 4 mai. Sperăm ca lucrările să înceapă la jumătatea lunii mai, iar în luna august să le finalizăm”, a precizat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. Pentru asfaltare, primăria a alocat aproximativ 70 de miliarde de lei vechi.
Mai multe străzi asfaltate de două ori în aceeași lună
Interesant este că decizia de a asfalta cele 16 străzi din oraș vine la puțin timp după ce municipalitatea a alocat circa 30 de miliarde de lei ca să repare străzile care după ieșirea din iarnă arătau ca bombardate. Unele dintre aceste străzi, cum ar fi George Bacovia, Milcov, Calea Moldovei, Constantin Ene sau Ștefan cel Mare, au fost reparate în ultimele două săptămîni pe suprafețe foarte întinse. Lucrări pentru care s-au alocat destul de mulți bani, din moment ce un metru pătrat de reparare a străzilor asfaltate a costat jumătate de milion, iar la cele betonate, aceeași suprafață a fost reparată cu un milion de lei. în aceste condiții, reasfaltarea lor, la doar două săptămîni, nu s-ar mai justifica. L-am întrebat pe Ionuț Tomescu cum se explică investirea banilor pentru asfaltate de două ori, la aceeași stradă. „Asfaltarea la rece este o tehnologie specială. Ea nu se poate face decît dacă arterele au fost dinainte pregătite, fără să aibă gropi, cum aveau cele care au fost reparate în această primăvară. Pentru că asfaltarea la rece este, pe cît de durabilă, pe atît de eficientă și ieftină. Lucrările au termen de garanție de doi ani și sînt mult mai ieftine decît cele clasice”, a subliniat Ionuț Tomescu.
Potrivit reprezentanților Primăriei, asfaltarea la rece este o metodă nouă folosită cu succes în Occident și care în Bacău a fost implementată în vara trecută, cînd s-au făcut lucrări pe porțiuni mici de pe străzile Războieni, 9 Mai, Oituz și Ioniță Sandu Sturdza.
Continuă acoperirea gropilor de pe celelalte străzi
Pe lîngă șantierele care vor fi deschise în circa trei săptămîni, în oraș vor continua lucrările de reparații la străzile din oraș. Chiar dacă lucrările de acoperire a gropilor în zonele unde erau cele mai mari probleme s-au finalizat, mai sînt destul de multe străzi care urmează să fie asfaltate. „Pînă acum s-au făcut lucrările prioritare, care nu mai sufereau amînare. Acum se lucrează la celelalte și sperăm ca în scurt timp să finalizăm”, a precizat și Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.