Studenții băcăuani „junimiști” ies la rampă

Administrator

Serbarea celor 45 de ani de existență a Universității Bacău, interviuri cu o parte dintre cei care au clădit-o, analiza presei centrale și a celei locale, puncte de vedere asupra situației literaturii, poezii, dar și textele unor profesori din străinătate, sînt tot atîtea motive pentru a avea în atenție numărul 4, din octombrie, al revistei „Junimea studențească băcăuană”. Publicația, editată de o mînă de tineri de la Universitatea Bacău, coordonați de prof. univ. dr. Constantin Parascan și asist. univ. drd. Adrian Jicu, vine să-i provoace pe cei care studiază la cunoscuta instituție de învățămînt superior și nu numai pe ei. Prin cele 32 de pagini, avînd și condiții grafice excelente, „Junimea studențească băcăuană” continuă să reprezinte singura formă prin care tinerii învățăcei își exprimă punctul de vedere față de ceea ce este actual și, consideră ei, peren. Deci, o publicație care merită atenție tuturor celor interesați să i-a pulsul noii generații. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.