Teren de fotbal, handbal, volei, tenis de cîmp și o pistă circulară pentru atletism, toate acestea vor face parte din viitoarea bază sportivă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Bacău. Aflată lîngă sala „Orizont”, baza sportivă a studenților băcăuani a intrat în reparații capitale. Zona este una în care nu s-a mai intervenit pînă acum cu scopul de a se crea un mediu adecvat activităților în aer liber destinate studenților sportivi și nu numai lor. Lucrările au demarat cu fondurile investite de Facultatea de Educație Fizică și Sport, instituție ce are tot interesul să ofere condiții prielnice celor care, după patru ani de studiu, ajung, nu o dată, să reprezinte România la competiții naționale și internaționale. „Am început acțiunea din fondurile facultății, dar s-ar putea să prindem și alte fonduri de la Ministerul Educației și Cercetării. Sperăm să facem din această zonă o bază sportivă modernă pentru studenți”, ne-a declarat conf. univ. dr. Gloria Rață, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport. Lucrările sînt anevoiase, deoarece muncitorii trebuie să desfacă toată baza, inclusiv tribunele din fier. Perioada de finalizare nu este una certă, ca în majoritatea cazurilor, totul raportîndu-se la bani. „Lucrările la această bază sportivă vor dura un an sau doi. Este mult, dar ritmul de lucru va depinde foarte mult de modul în care vom avea fondurile necesare”, a mai spus decanul Rață. (Constantin GHERASIM)
Studenții băcăuani vor avea o bază sportivă nouă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.