Reprezentanții Consiliului Județean au avut ieri o întîlnire cu francezii de la firma Beture-Cerec, societate care întocmește studiul de fezabilitate pentru amenajarea Bazinului Hidrografic Trotuș. „Firma lucrează acum pentru predarea unor rapoarte pentru proiectul la Bazin. Tot astăzi (ieri – n.r.), am semnat un act adițional pentru prelungirea termenului de predare. Firma trebuia să predea acest studiu încă din octombrie, însă a întîrziat și va mai întîrzia pînă la sfîrșitul lui ianuarie, a declarat președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea. Din șapte rapoarte, doar două sînt finalizate, atît în limba română cît și în franceză. Noi sperăm că vor fi predate pînă la sfîrșitul lunii ianuarie și sînt convins că va fi un studiu interesant, care va lua drumul Bruxelles-ului, via București, Ministerul Mediului. Firma este aceeași care a făcut și studiul de fezabilitate pentru proiectul de aducțiune cu apă care a cîștigat finanțare prin programul ISPA”. Președintele Consiliului Județean intenționează să prezinte, după ce va fi predat raportul, un material cu beneficiarii, costurile și avantajele acestui proiect, precum și modalitatea de finanțare. Bazele colaborării cu francezii au fost puse în februarie 2006, iar studiul pe care s-au angajat aceștia să-l realizeze va sta la baza unui proiect ce vizează alimentarea cu apă, canalizări, stații de tratare și epurare a apei, în toate localitățile situate de-a lungul Trotușului. Investițiile se vor putea realiza prin accesarea de fonduri europene. (Cătălina CHIFU)um și modalitatea de finanțare. Bazele colaborării cu francezii
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.