Vasile PRUTEANU
Stupefiat de mulțimea legilor strâmbe, emanate de-a lungul anilor de un Parlament liber ales, este firesc să ne întrebăm cine sunt legislatorii, ce competențe au, de ce predomină prevederi în interesul unor grupări de partide și chiar al unor persoane, care, apoi, înfundă pușcăriile? Când e vorba de democrație, îmi vin în minte dezbaterile din agora greacă, unde reprezentanții demosului au discutat îndelung cine să facă legile. Trebuia căutat cel mai înțelept, cel mai curat și mai incoruptibil om, cel mai drept și mai dezinteresat de sine, dar dăruit trup și suflet poporului. A fost găsit Solon, ale cărui legi și percepte juridice dăinuiesc de peste 2.000 de ani. În România modernă s-a găsit un Solon? Categoric, nu!
Tânărul senator grec Alcibiade a fost supus unei interogații severe de către Socrate, dezvăluindu-i că în afară de tinerețe, citit, cântat la chitară și priceput la lupte, nu știe nimic despre rânduielile țării, legi, instituții și oameni. Sigur, comparația politicienilor români cu Alcibiade îi onorează. Pentru că aceștia nu au nici măcar conștiința propriei ignoranțe. Interese personale, atâta au! Ceea ce au acumulat în timpul mandatelor nu sunt cunoștințe, ci tehnica de a gesticula la tribună, temeritate verbală și demagogie. Altfel, nu s-ar fi strecurat atât de multe legi făcute anapoda de către Monica Macovei, nici o Constituție iorgovană, pretabilă la sute de interpretări, după bunul plac al dlui Băsescu, nici normativele spoliatoare privind cetățeanul în raport cu finanțele publice sau cu drepturile fundamentale ale omului. Cei știutori – zicea Socrate – se înțeleg între ei, cad de acord asupra adevărului. Ai noștri, însă, confundă interesele și umorile proprii cu adevărul, separă „dreptatea” de „folos”, alergând vajnic după cel din urmă.
Ce să ceri, însă, de la Elena Udrea, Sulfina Barbu, Ion Oltean, Cezar Preda sau Elena Băsescu, care au mari greutăți în exprimare? Dacă i-ar interoga Socrate, nu știu dacă ar promova (nu numai aceștia), dar nici măcar zece parlamentari români. Ar socoti că au „știința de cea mai joasă speță”, din cauza instrucției precare. Ar înțelege că ei practică doar o scenografie a competenței vide, că este aflarea în treabă a omului neisprăvit, adică neîmplinit prin instrucție. Admit că sunt printre ei unii mai buni, dar și aceștia se legitimează prin indigența celor din jur. Cetățenii noștri nu par a judeca înțelept, par adormiți sau isterizați de partizanate infint de păgubitoare. De aceea avem în fruntea „trebii” ceea ce avem.
Lasă un răspuns