SUB ZODIA RACULUI

A progresa mergînd înapoi…

Calistrat COSTIN

Dricul verii (strașnică imagine!), soarele pare că l-a bătut careva în cap și cuie, și nu se dă plecat de pe cer, binefăcătorul soare – nevrînd s-audă că teoria heliocentrică s-a fumat – îi place lui să se buricească acolo sus, și noi îl lăsăm în apele lui, că de la el ne vine căldura, raza vieții, raza morții, datul sorții, păcat că și noaptea cea mare, cum s-a dumirit la vremea lui alt soare, „regele soare”, zis „buricul pămîntului”, că „buricul soarelui” nu se ivise încă (avea să se taie mult mai tîrziu, spre mileniul trei, mînăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă cine-i!)
Racul progresează mergînd înapoi; în fond, dacă infinitul n-ai cum să-l atingi, sensul deplasării nu contează, important e să te miști, nu cum te miști (ochii în patru însă la mișcarea în front – sarcină de partid – singura mișcare admisă e aia cu tot frontul, altfel dai de brici și-ai făcut idealul bici…).
Semn conservator, „de lună”, unul din cele două fundamentale (celălalt e leul, „de soare”) racul ne povățuiește de cum să ne agățăm cu ghearele, cleștii, dinții, antenele și cu disperare de ceea ce o dată ne-am prins (ciolan, picior, fotoliu, portofoliu, pulpană) ca să nu rămînem în aer, descoperiți, cu fundul gol, ori să intrăm la apă! Pe cer, de la facerea lumii, Racul atîrnă lîngă steaua Sirius, soare mai majestuos ca al nostru (iată, buricele cosmohaosului sînt mai multe, oricît s-au mai buricat ei, unii cobai tereștri de-a valma vremurilor!). Racul e băiat „simțit” (verbul zodiei), tot numai vînă, dar timid ca o fată mare și de-o încăpățînare de fată bătrînă. Visător, el are întreg viitorul în spate, de-aia-n amor se cam perpelește, se codește, și-i tare delăsător cînd balta n-are pește. Racii, mai abitir ca racele, se dau în vînt după senzații tari, posedînd un gust turbat al plăcerilor carnale în detrimentul celor spirituale (care aduc mai multe neplăceri, asta nu de ieri de alaltăieri!).
Hipersensibili, racii trebuie scărpinați pe vanitate; de îndată ce-o dau pe grohăit de plăcere, sînt ai tăi; acești împiedicați în ei înșiși, n-ai zice, nu se sfiesc a face din țînțar armăsar ca să iasă la cîntar… Sînt soți sufocanți de buni, acordînd partenerei libertatea ideală de a purta botniță; ei sînt un soi de oameni pe dos, dar și lumea cînd îi pe dos tot lume se cheamă.
Doamna – Rac nu consimte să i se scoată ochii decît fiartă sub presiune în „oala minune”; are memoria periculos de bună, compensată de excelente aptitudini de bucătăreasă (că pe inima goală, omul, racul, peștele, dracul nici că doarme, nici se scoală); e discretă mormînt, cînt îi iei piuitul și-l ții la tine; are lipici mare la vorbă, dar nu fixează întotdeauna corect nucile în perete; se dăruie cu nazuri în amor, trebuie focărit îndelung la căzănelele dumneaei; scumpă „al racului” căldurica în zodia asta. „Raca” nu face niciodată ea primul pas în „chestia cu trestia”, trece direct la cel de-al doilea, grăbită să-și vadă sacii urcați în pod. Domnii „raci” sînt precum motanii blînzi care umblă flămînzi după șoareci imaginari; altfel buni gospodari, chiar altruiști, au și o deviză: „toată lumea să trăiască pe mine să mă iubească”; le crapă buza după mîncărică și băuturică, tot printr-alese, hoinărind din pricina respectivă de-a mai mare dragul elegant jerpeliți. Racului nu-i e clar pe ce lume „răcește”, dar pentru orice eventualitate plutește pe ape voios, îmbulzindu-se între vedenii și năluci ca scaiul, că nu se știe de unde purced și unde se înfundă iadul și raiul. din pricina respectivă de-a mai mare dragul elegant jerpeliți. Racului nu-i e clar pe ce lume „răce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!