Trupa de dans a Clubului Elevilor din Onești a cîștigat locul întîi la Festivalul Internațional de dans și Muzică „Ghiocelul de Argint”, desfășurat la Arad. Dansatorii oneșteni au impresionat juriul internațional atît în proba de dans modern, cît și la probele de dans sportiv și fantezie coregrafică. La festival au participat trupe din Capitală și din țară. Din străinătate, au fost prezenți concurenți din Bulgaria, Croația, Republica Moldova, Ungaria și Serbia. în spectacolul de gală al Festivalului „Ghiocelul de Argint”, dansatorii din Onești au evoluat alături de ceilalți premianți ai acestei manifestări, cocurenții din Arad, care au cucerit trofeul festivalului, și din Ungaria și Republica Moldova. Trupa de dans din Onești este pregătită de profesoara Mariana Oșteanu și are în componența ei pe Alina Sticlaru, Roxana Moise, Ancuța Vîlea, Georgiana Nedelea, Ancuța Chele, surorile Adina și Lavinia Filip, Victor Oșteanu, Bogdan Ciobotaru și Mihai Dovleag. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.