Super(b), ”Crazy World”

Radu CIOBANU

Cei care s-au aventurat duminică seara la Ateneu au avut parte de un regal jazzistic de neuitat, eveniment rar în viaţa muzicală a oraşului. Dacă în precedenta întâlnire Nicolas Simion utilizase un format (saxofoane /pian/ chitară) propice experimentului, de data acesta a ales o formulă apropiată de jazzul modern, beneficiind de aportul unei secţii ritmice excepţionale. Deşi aureolat de o carieră prodigioasă în planul scenei internaţionale, Nicolas Simion a demonstrat încă o dată, pe viu, toate calităţile care l-au consacrat. O stăpânire deplină a tehnicii instrumentale, inventivitate melodică, disponibilităţi de lider şi showman înnăscut şi, mai ales, o abordare serioasă de totală implicare pe parcursul întregului program. Instrumentist polivalent, a cântat cu brio la saxofon tenor, sopran şi flaut. O frumoasă surpriză a constituit-o evoluţia sa la marimba şi vibrafon, cu care a nuanţat expresiv cromatica sonoră, fie accentuând secvenţele ritmate, fie construind, în pasajele lente, o ambianţă diafană, învăluitoare. Ne-am întâlnit, de data aceasta, şi cu un Simion muzician complet, ale cărui compoziţii au constituit coloana vertebrală a recitalului. Exploatând toate resursele saxofonului, Nicolas Simion a combinat pasajele de maximă intensitate emoţională (specifice jazzului free), fragmente de muzică modernă (Enescu, Bartok, Messiaen) şi inserturi folclorice unite logic şi natural, datorită harului său muzical şi prestaţiei deosebite a celorlalţi uzicieni. O constantă a preocupărilor sale este promovarea valorilor româneşti, aici şi pretutindeni. Concertul a inclus inevitabil compoziţii semnificative, semnate Johnny Răducanu şi Jancsy Korrosy. Au construit astfel o fericită arhitectură sonoră, atât pentru fiecare piesă în sine, cât şi pentru întregul concert, cu tensiuni copleşitoare, dialoguri dinamice şi un interplay perfect de mare rafinament şi căldură.

Basistul Sebastien Boisseau a demonstrat o frumoasă empatie şi complementaritate, contribuind decisiv la coerenţa ansamblului. Pulsului din registrul grav al instrumentului i-a adăugat nuanţe catifelate pe toată plaja instrumentului în solouri de mare efect, explorând toate resursele de expresivitate ale contrabasului. Intervenţiile con arco au desăvârşit impresia de perfecţiune. Bateristul Ralf Gessler a asigurat o vibraţie dinamică, pregnantă, folosind predilect cinelele, pigmentată cu accente şi ruperi de ritm complexe, care au transformat tobele într-un partener de drept în demersul sonor al grupului. Îl ştiam pe Sorin Romanescu un adept al limbajului modern, cerebral, dar duminică, inspirat de starea de graţie a tuturor, s-a dezvăluit un bun cunoscător al tradiţiei jazzului, dezvoltând solouri antrenante cu tonuri calde, evocându-i parcă pe Joe Pass sau Bill Frisell.

A fost o seară de excepţie, o demonstraţie de virtuozitate şi inspiraţie, o bună pledoarie a muzicii de calitate mai presus de etichetările stilistice. Un eveniment eclatant în viaţa culturală a urbei, care merită un public mai numeros pentru că jazzul (ca orice muzică bună) nu impune o cunoaştere doctă, ci generează emoţii din inimă către inimă.