Sute de gospodării băcăuane nu au cum să comunice cu lumea

Redacția Ziarul de Bacău

• șapte sate din județul Bacău nu au nici acum telefon fix, dar nici semnal pentru telefonia mobilă sau televiziune prin cablu

La început de mileniu trei, în județul Bacău mai există, încă, localități în care nu există nici măcar un telefon fix de la care sătenii să poată comunica, iar de Internet sau televiziune prin cablu nici nu se pune problema. În plus, zonele respective nu sînt acoperite nici de telefonia mobilă. În timp ce autoritățile se laudă peste hotare că vor informatiza tot ce mișcă în țară, sătenii din șapte sate din județul Bacău nu au descoperit nici acum ce înseamnă comunicarea la distanță, prin telefon, nu pot suna sau primi un telefon în caz de urgență. Navigatul pe Internet, plățile on-line sau programarea la medic pe cale electronică par secvențe de filme SF. Cele șapte sate din județul Bacău care au rămas în acest stadiu sînt: Chilia Benei (comuna Pîncești), Cornățelu (comuna Motoșeni), Dumbrava (comuna Răchitoasa), Fundu Văii (Pîncești), Poiana (Mărgineni), Poiana Negustorului (Blăgești), Putredeni (Glăvănești). „Aceste sate au o populație de sub 100 de locuitori, iar gospodăriile sînt răsfirate, existînd distanțe mari între ele. Cu excepția satului Dumbrăveni, locuitorii din aceste zone nu au solicitat pînă acum instalarea de linii telefonice. În prezent, în evidențele noastre există doar 12 cereri din partea unor cetățeni ai satului Dumbrava, comuna Răchitoasa”, ne-a declarat Mihaela Druică, purtătorul de cuvînt al Direcției de Telecomunicații Bacău. Locuitorii din cele șapte sate nu numai că nu au telefon în casă, dar nici măcar în localitate nu au un telefon public de unde să sune, în caz de nevoie. Ca să cheme o salvare sau să să țină legătura cu copiii plecați la oraș, bătrînii din aceste cătune trebuie să bată cîțiva km pe jos, în satele învecinate, de unde să sune. Singurul sat în care a existat un post telefonic public a fost în Dumbrava, însă Romtelecom l-a desființat din cauza vandalismelor repetate. Reprezentanții Romtelecom motivează lipsa liniilor de telecomunicație prin faptul că investițiile pentru racordarea unui telefon sînt foarte mari și nu ar fi recuperate. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.