Un accident rutier a avut loc, pe 01 octombrie, în jurul orei 23.00, pe DN-12A – ruta Comănești – Târgu Ocna.
Din primele verificări ale polițiștilor, a reieșit că un tânăr de 25 de ani, din comuna Dofteana, în timp ce conducea un autoturism pe DN-12A, dinspre orașul Comănești spre stațiunea Târgu-Ocna, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, acesta a fost rănit și transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge. Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.