~2 min lectură 0 comentarii

Targul de produse traditionale, artizanat si turism G.A.L. Valea Muntelui

Redacția Ziarul de Bacău

Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, în calitate de beneficiar al proiectului „Sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului local prin promovarea potenţialului economic al zonei Valea Muntelui” organizează TÂRGUL DE PRODUSE TRADIŢIONALE, ARTIZANAT ŞI TURISM – G.A.L. VALEA MUNTELUI, în perioada 06 decembrie – 08 decembrie 2013, la Sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 2, Dărmăneşti, jud. Bacău.

Logo site

Evenimentul este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Axa IV LEADER, Măsura 1.2 – GAL Valea Muntelui.

Grupurile de Actiune Locala (GAL) sunt entitati ce reprezinta  parteneriate public – private, constituite din reprezentanti ai sectorului public, privat şi civil, desemnati dintr-un teritoriu rural omogen, care îndeplinesc o serie de cerinte privind componenta, teritoriul acoperit si care implementează o strategie integrata pentru dezvoltarea teritoriului.
GAL-urile au ca atribuţie realizarea şi  implementarea strategiei de dezvoltare locală şi în acealaşi timp iau decizii privind alocarea şi administrarea resurselor financiare, cu scopul de a asigura dezvoltarea durabilă a teritoriului pe care îl reprezintă.

GAL Valea Muntelui este format de primăriile: Dărmăneşti, Agăş, Asău, Brusturoasa, Dofteana, Ghimeş Făget, Palanca, Poduri, Asociaţia Crescătorilor de Animale din Zona Montană Brusturoasa, Asociaţia Crescătorilor de Animale “Ghimeş – Făget”, Asociaţia Crescătorilor de Animale “Lapoş” şi Asociaţia Crescătorilor de Animale “Valea Muntelui”.

Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, valorificarea şi promovarea potenţialului specific local din domeniile produselor tradiţionale, artizanatului şi turismului, stimularea activităţilor economice şi menţinerea populaţiei în zona Valea Muntelui.

Sunt invitate să participe la expoziţie asociaţiile agricole/zootehnice, producătorii locali, micii fermieri şi meșteșugari din aria de acoperire a GAL Valea Muntelui, cu scopul de a-şi promova produsele şi serviciile în vederea creşterii atractivităţii zonei pentru potenţialii investitori şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a locuitorilor.

Au confirmat participarea peste 20 de expozanţi, care vor expune pe o suprafaţă de 250 mp: produse tradiţionale, brânzeturi, miere de albine, păstrăv afumat, zacuscă, dulceaţă, produse de panificaţie, preparate din carne, produse ecologice, articole de artizanat / artă populară şi produse hand-made.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 – 17.00, iar accesul vizitatorilor este GRATUIT.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.