Tatuajul, o modă printre deținuți

Pentru cea mai mare parte a persoanelor aflate în spatele zidurilor groase ale închisorilor, a-și umple timpul cu îndeletniciri dintre cele mai bizare este o adevărată plăcere. Mai ales cînd de pe urma acestor preocupări deținutul se alege cu amintiri pe care le va purta cu sine, la propriu și la figurat, toată viața. Poate dintotdeauna, tatuajul a fost unul dintre aceste „hobby-uri”, care uneori arată ca niște opere de artă. Totul depinde de îndemînarea „maestrului”, că timp pentru a-și desăvîrși meseria are berechet.
Paul M. este băcăuan, are 25 de ani, și a fost condamnat trei ani pentru un furt. Pentru că nu este prima oară cînd se întîlnește cu celula, după ce a mai fusese condamnat în 1991 pentru o tîlhărie, Paul a avut tot timpul să simtă pe propria-i piele cum e să fii tatuat. Și, mai ales, ce semnificație are fiecare desen.
„Cel mai simplu și cel mai des utilizat tatuaj îl reprezintă cinci puncte aplicate pe una dintre mîini, care înseamnă un deținut între patru pereți. Ăsta e semnul sigur că omul a stat în pîrnaie”, spune Paul. De cele mai multe ori, tatuajele sînt rudimentare, durează cîteva minute, și pentru realizarea lor este nevoie doar de un ac bine ascuțit, încălzit la flacăra unui chibrit sau a unei brichete, și cîteva picături de tuș sau cerneală.

Cine e surd, orb și tace…

Există și tatuaje mult mai complexe, care pun în în valoare cu adevărat talentul celui care le face și care-l fac vedetă pe cel ce le poartă. Unul dintre acestea reprezintă trei maimuțe care stau fiecare cu mîna la ochi, gură și urechi, semne ale tăcerii care poate aduce liniștea unui deținut. Pentru a fi original, Paul a apelat la ajutorul unui coleg de celulă, care i-a imprimat pe piept trei diavoli cu semnele mafiei, fiecare călcînd în picioare cîte un sac de lire sterline sau dolari. „Toată treaba a durat trei zile, cîte o zi pentru fiecare drac. Colegul meu nu mi-a luat nici un ban, însă de regulă aceste tatuaje se plătesc, în închisoare, cu țigări sau alimente”. Paul mai spune că după ce a ieșit din penitenciar a încercat să scape de tatuaje, mai ales că nu i-au adus nici un noroc, însă și-a dat seama că afară o asemenea operație costă prea scump și a renunțat. Nu același lucru poate spune și despre alți deținuți care, odată liberați din închisoare, s-au pus pe picioare, au făcut rost de bani și s-au operat, pentru a scăpa de amintirile din detenție. Și, de ce nu, de întrebările pe care le-ar fi fost puse de copiii lor, și la care cu greu ar fi putut găsi răspuns. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!