Taxa de noxe pune firmele la zid

Administrator

Agenții economici care au în proprietate cel puțin trei autoturisme și își încălzesc spațiile cu centrale murale care produc emisii poluante sînt obligați ca, de la 1 ianuarie, să plătească taxa pe noxe. Oligativitatea este stipulată prin OUG 196 din decembrie 2005, care stipulează că „veniturile Fondului pentru mediu se constituie din (…) taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, încasate de la operatori economici, în cuantumul prevăzut la anexa 1”. Prevederea textului ordonanței a creat o adevărată bulibășeală în rîndul firmelor băcăuane, cu atît mai mult cu cît detaliile legate de acest nou bir sînt foarte puține. Agenții economici nu știu cine trebuie să plătească valoarea taxelor impuse, și mai ales care este procedura de plată.
Potrivit reprezentanților Agenției pentru Protecția Mediului Bacău, taxa pentru noxe este impusă numai agenților economici, nu și persoanelor fizice care dețin mașini. Totodată, această taxă se achită în funcție de consumul de benzină, luînd în calcul consumul pe care agenții economici în declară lunar la Administrația Fondului pentru Mediu. „Taxa pe emisiile poluante este valabilă pentru agenții economici care au un parc de mașini. Chiar dacă în legislație nu este stipulată nici o prevedere legat de numărul mașinilor, din discuțiile pe care le-am purtat s-a ajuns la un acord: taxa pe emisiile poluante se percepe agenților economici care au în parc trei sau mai multe mașini. în această situație nu intră firmele care închiriază autoturisme de la persoane fizice, ci numai agenții economici care au în proprietate autovehiculele”, a precizat Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. Acesta a mai spus că, spre exemplu, taxa nu trebuie achitată de taximetriștii care lucrează pe mașinile personale, chiar dacă aceștia lucrează la o firmă de profil. în cazul în care mașinile sînt proprietatea firmei de taximetrie, taxa trebuie plătită, în cazul în care societatea are cel puțin trei autovehicule. Cît privește firmele care lucrează cu mașini închiriate, dar care nu sînt în proprietatea lor, acestea nu vor fi obligate să achite această taxă de noxe.

Taxă și pentru firmele care au centrală termică proprie

Dar taxa pe emisiile poluante nu se calculează numai pentru autoturisme. Tot de la 1 ianuarie, firmele care au centrale cu emisii poluante din categoria pulberi, oxid de azot, oxizi de sulf, poluanți organici persistenți sau metale grele, vor fi obligate să achite, și ele, o taxă la fondul de mediu. „în această categorie intră agenții economici care au propria sursă de încălzire, cum ar fi centrala murală, care funcționează cu gaze sau cu cărbune. Și toți producătorii din al căror proces de producție rezultă emisii poluante. Taxa pentru emisiile poluante ale centralelor nu este valabilă pentru persoanele fizice, ci numai pentru firme”, a mai spus comisarul șef Titi Secară. Acesta a precizat că agenții economici vizați de prevederile noii legi trebuie să se informeze pe site-ul Administrației fondului de mediu, unde găsesc toate informațiile necesare. La adresa http://www.afm.ro/, firmele găsesc informații, puține, e drept, în baza cărora trebuie să declare sumele la fondul de mediu. „Taxa pe emisii se calculează, pentru firmele care au proprietate mașini, în funcție de consumul de carburant. Pe site există un grafic în funcție de care fiecare agent economic este obligat să își calculeze singur sumele pe care trebuie să le plătească. Totul este în funcție de cantitatea de carburant consumată”, a mai precizat comisarul șef Titi Secară. Agenții economici sînt obligați ca pînă la data de 25 a lunii următoare sînt obligați să declare la Administrația Fondului de Mediu ce sume au de plătit pentru emisiile de poluanți, în baza calculelor pe care ei le elaborează, după modelul indicat pe site-ul Administrației Fondului de Mediu. Chiar dacă fiecare agent economic trebuie să calculeze separat taxele pe care este obligat să le achite, specialiștii în domeniul mediului arată că, pentru un autoturism care consumă circa 300- 400 de litri de combustibil pe lună, taxa este de circa 200.000 de lei lunar de fiecare mașină.
Potrivit comisarului șef de la Garda de Mediu Bacău, calcularea greșită a sumelor datorate la fondul de mediul nu se sancționează. în schimb, agenții economici vor plăti pînă la 25 de milioane de lei vechi dacă nu declară la fondul de mediu cît au de plătit pentru autoturismele sau instalațiile care produc poluare în atmosferă. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.