Taxi distrus de un client dornic de plimbare

Redacția Ziarul de Bacău

• un Opel Vectra a fost făcut zob de un client • el a furat mașina în timp ce șoferul intrase în discoteca de la Nicolae Bălcescu

Polițiștii băcăuani încearcă de două zile să dea de urma lui Mihai Nicuță, un tînăr de 23 de ani, din Bacău, care este bănuit că a furat o mașină și a făcut-o zob pe raza comunei Nicolae Bălcescu. Accidentul a avut loc sîmbătă seara, în jurul orelor 22.30, cînd poliția din localitate a fost sesizată că în mijlocul drumului zace un autoturism Opel Vectra, cu numărul BC 03 VRE, distrus în proporție de 90%, iar șoferul nu este de găsit nicăieri. Pornind de la aceste elemente, polițiștii au descoperit că mașina aparținea băcăuanului Cristian Dediu, de 24 de ani, care la rîndul său o închiriase lui Constantin Alin Turcu, de 20 de ani, pentru taximetrie. S-a mai aflat astfel că Turcu efectuase sîmbătă seara o cursă de la Bacău pînă la discoteca din Nicolae Bălcescu, la cererea a cinci mușterii dornici de distracție. Șoferul a făcut însă imprudența să intre în local odată cu clienții săi, lucru de care a profitat unul dintre cei cinci. La un moment dat, el a ieșit din discotecă cu gîndul să facă o plimbare cu taxiul care îl adusese la discotecă. Respectivul a intrat fără probleme în mașină, iar pentru a o porni a folosit o banală cheie de yală, pe care a găsit-o în suportul portierei.

Conform martorilor, Mihai Nicuță era însă băut binișor, ceea ce ar putea explica faptul că a pornit în trombă cu farurile stinse și că, după numai numai cîțiva metri parcurși, a lovit în plin un parapet de pe marginea drumului, ceea ce a dus la avarierea foarte serioasă a mașinii. Cîțiva localnici aflați în preajmă au sărit în ajutorul șoferului, dar acesta le-a răsplătit eforturile cu înjurături, după cum au declarat oamenii la Poliție. Tot ei au spus că tînărul nu fusese accidentat serios, avînd doar cîteva zgîrieturi ușoare. După ce a fost scos din mașină și spălat pe față de săteni, tînărul a oprit o altă mașină și a dispărut.

Cercetările ulterioare ale Poliției au confirmat identitatea tînărului, iar pe numele lui Nicuță a fost deja întocmit un dosar penal pentru furt și distrugere, urmînd să dea socoteală în fața procurorilor și, probabil, a instanței, după ce va fi găsit de polițiști. (O.P.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.