Taxiul, o „birjă” seculară

în goana cotidiană, fiecare băcăuan grăbit găsește soluția apelînd la un taxi. Mai mult sau mai puțin confortabili, ieftini sau corecți, taximeștrii au devenit, în timp, o prezență obișnuită fără de care viața băcăuanilor ar fi, poate, mai săracă. Puțini dintre noi s-au întrebat, probabil, care este, de fapt, povestea taxiurilor băcăuane. Niște „birje” care se pregătesc să aniverseze 150 de ani.

„La bulivar’, birjar! La bulivar’!”

La început, adică prin 1867, a fost birja. Cu unul sau doi cai. Colbul de vară al străzilor încă nepavate ale tîrgului ori glodul toamnei îi puneau la grea încercare pe băcăuanii care circulau prin oraș cu treburi sau ieșeau, la sfîrșit de săptămînă, la plimbare. Cei cu o anumită stare aveau propriile trăsuri. Ceilalți însă, au trebuit să găsească o soluție, ceea ce a făcut să apară primele birje. Inițial, au fost cîteva, dar în scurt timp breasla birjarilor a ajuns să numere cîteva zeci de persoane. Conștienți, probabil, de necesitatea lor, birjarii nu au ezitat să ceară, prin 1891, mai marilor zilei să fie scutiți de taxe. O solicitare rămasă fără ecou, ceea ce i-a obligat pe vizitii să se mulțumească cu faptul că Primăria a încheiat, în același an, primele contracte de bazaltare a străzilor. Cel puțin scăpau de praf. Birjarii nu au renunțat însă, la propriiile dorințe și, în 1893, cer din nou Primăriei să fie de acord cu diminuarea taxelor pentru birjărit, dar și cu creșterea numărului acestora. Administrația locală aprobă solicitările în cauză, dar, în același timp, instituie un regulament foarte clar, care, oadată nerespectat, atragea sancțiuni destul de dure pentru cei în cauză, care puteau merge pînă la interzicerea de a mai ieși cu birja în oraș. Un an mai tîrziu, birjarii mai obțin un mic succes, după ce edilii obligă stația CFR să amenjeze parcarea pentru birje din piața gării. în aceste condiții, birjarii băcăuani nu prea mai aveau motive să fie nemulțumiți. Asta însă, pînă prin anii ’20, cînd au început să apară primele autoturisme pe străzile Bacăului. Simțindu-și poziția amenințată de către caii putere, aceștia nu au ezitat să organizeze o mică revoltă îndreptată împotriva posesorilor de autoturisme. Motorizarea nu avea cum să fie oprită, așa că birjarii au început lupta pentru supraviețuire, care, printre altele, însemnă și creșteri de tarife. Primăria nu a întîrziat să pună piciorul în prag și, în 1920, a stabilit tarife fixe pentru birjari. Astfel, un drum în oraș costa 3 lei, un drum pînă la gară făcea 6 lei, în timp ce pentru o cursă pînă la regimentele militare îl făcea pe băcăuan să scoată din buzunar 5 lei. Cine dorea să se plimbe cu birja prin oraș timp de oră, avea de plătit 12 lei.

Rușii au umplut orașul de Pobede și Moskwich-uri

Tehnica și-a spus însă, cuvîntul și, încet-încet, locul birjelor a fost luat de autoturisme. Pe de altă parte, aproprierea războiului a făcut ca aproape totul să fie îndrumat spre front. Viața a mers, totuși, mai departe, chiar dacă, pentru români, începea era roșie. Cum în anii ’50 se spunea că pînă și Soarele răsare de la Moscova, mașinile nu puteau face excepție, așa că Bacăul a fost „umplut” de Pobede și, ceva mai tîrziu, de Moskwich-iuri. „Nu cred însă, să fi fost mai mult de zece taxiuri în oraș”, spune Marcel Nechita, președintele Camerei taximetriștilor. începutul anilor ’70 a adus cu sine apariția Daciilor, care au cucerit imediat supremația. „Taximetria era, cel puțin oficial, ca de altfel orice activitate, de stat și ținea de fosta Intreprindere Județeană de Transport Local. în total erau vreo 20 de mașini, care, la început, au circulat cu un tarif de 50 de bani și 1 leu pe kilometru. înainte de Revoluție, acesta ajunsese la 2-3 lei pe kilometru. Primele stații de recepție au apărut prin anii ’80, dar erau atît de mari, încît erau ținute în portbagaj”, și-a amintit Nechita. învățați cu industrializarea, nu puțini au fost băcăuanii care, în plin deceniu nouă al secolului XX, au rămas mirați cînd au văzut pe străzile Bacăului două trăsuri funcționînd ca taxiuri. Dotate chiar și cu aparate de radio, acestea reua, de fapt, două docare, dar asta a contat prea puțin. Taxiurile de stat au rezistat pînă prin 1994, cînd, înglodate în datorii, au dispărut aproape de la sine. La un moment dat însă, au existat și cîțiva posibili cumpărători, printre aceștia numărîndu-se și Marcel Nechita. Acum, acesta spune că a renunțat la idee pentru că nu i-a convenit prețul cerut.

Patroni în clandestinitate

Oricît ar părea de paradoxal, taximetriști particulari au existat și pe timpul „societății socialiste multilateral dezvoltate”. Fără semne distinctive și „lucrînd la mica înțelegere cu foștii milițieni, pe care îi serveam ori de cîte ori ne cereau acest lucru”, după cum spune același Marcel Nechita, „particularii” anilor ’80 își formaseră propria clientelă, pe care o duceau pînă la Tecuci, Bîrlad sau Vaslui. „Tarifele le fixam la mica înțelegere, în funcție de client. Aveam două puncte în care stăteam: hotelul «Decebal» și gara. Eu am ieșit pentru prima dată pe traseu în 1981, dar acolo erau deja vreo zece mașni. De altfel, ca să nu-i supăr pe «veterani», la început ieșeam o dată sau de două ori pe săptămînă. Tot atunci a intrat în branșă și Dumitru Sechelariu, cu care am făcut taximetrie cot la cot pînă după Revoluție. Taximetrie e, poate, mult spus. Cred că eram mai degrabă un fel de prestatori de servicii”, povestește actualul președinte al Camerei taximetriștilor.
Prima firmă particulară de taxi în adevăratul sens al cuvîntului a apărut în 1990. Se numea „City Taxi” și avea sediul la Oradea, dar și la Budapesta. Patru ani mai tîrziu, Marcel Nechita decide să-și înființeze propria societate, ceea ce face ca pe piață să apară TTB. Cum majoritatea șoferilor de la „City” l-au urmat pe Nechita, firma orădeană a fost condamnată la moarte. Acesta a fost doar startul. Anul următor, în orașul lui Bacovia au poposit sucevenii de la „Mex”, care au intrat pe piață cu primelel autoturisme Cielo. Au urmat Taxi Mobil, Dacrinus, CCB, Hello Taxi, Florina, Ansoma, Iac și MMM. Unele au dispărut, altele s-au transformat din Ansoma în Ansona sau din MMM în LAL, în timp ce altele au rezistat. Acum, în Bacău sînt nouă firme de taxi. Mai mari sau mai mici, dar al naibii de necesare. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!