Telefoanele directorilor, păzite mai ceva bomba atomică

La un șef de instituție publică nu ajungi oricum. Trebuie să ai o pilă, vreo cunoștință sau vreo funcție. Dacă suni ca simplu cetățean și ceri să vorbești direct cu directorul sau cu primarul, te trezești sigur cu telefonul trîntit în nas. De acest tratament au avut parte, ieri, redactorii „Ziarului de Bacău”. Au sunat la diverse instituții din oraș și n-au spus că sînt gazetari. S-au recomandat simpli cetățeni, cu diverse probleme. Au vrut fie să vorbească direct cu șeful instituției, fie să primească numărul de telefon mobil al acestuia. Nu telefoanele personale, ci doar cele de serviciu, plătite din bani publici. Adică din buzunarul fiecăruia dintre noi și la care, în mod firesc, ar avea dreptul să sune oricine. Asta, desigur, dacă știi numărul. Problema este că nimeni, la aproape nici o instituție, n-a reușit o asemenea „performanță”. Și asta, deoarece secretarele păzesc numerele respective mai ceva ca pe Moaștele Sfinte. Ba, unele ne-au dat de înțeles că sîntem nebuni de-a dreptul, dacă ne imaginăm că, în calitate de Maria Apostol din Filipeni, vom avea vreodată acces la ele.
De unde, inițial, ne-au trimis la plimbare, cînd am spus cine sîntem situația s-a schimbat radical. Toate duduile au devenit lapte și miere și au încercat să ne convingă că au procedat în acest mod din dorința de a-și proteja șefii. Care nu trebuie stresați de tot cioflingarul de pe stradă, bun numai la plata dărilor. La rîndul lor, șefii au încercat să scuze comportamentul subordonaților lor, deși au admis cu toții că atîta timp cît aceste telefoane sînt plătite din banii contribuabililor, ele ar trebui să fie cunoscute de toată lumea.
Am avut, însă, și surprize de-a dreptul neplăcute. Angajate în instituții publice, adică plătite din banii fiecăruia dintre noi, unele secretare au urlat de-a dreptul. Unele au făcut acest lucru și după ce redactorii și-au declinat identitatea și intenția.
Demersul nostru n-a vrut decît să scoată în evidență că cei ajunși în scaune înalte tratează omul de rînd ca pe un rîndaș. Și că nu e vorba despre excepții, ci de un fenomen. Uită directorimea cu celulare la ureche, că din banii celor mulți le sînt plătite lefurile și facturile. Evident, am înțeles situațiile speciale, acolo unde magistrați sau oameni expuși anumitor pericole au cerut discreție. Cînd, însă, directorul unei instituții care are doar trei angajați face atîta caz de faptul că-i ceri numărul telefonului mobil de serviciu, nimic nu mai este îngăduit. Vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați felul în care s-au comportat cei intervievați. (Eduard ADAM, Mirela ROMANEȚ)n evidență că cei ajunși în scaune înalte tratează omul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!